O familie săracă din Bucureşti a primit un ajutor nesperat de pe Internet
Trăiesc de 16 ani într-o casă din chirpici şi fără curent, la doi paşi de centrul Bucureştiului. Petrică, soţia şi fiul lui de 12 ani n-au avut niciodată televizor şi nu ştiu cum e să comunici cu alţii pe o reţea de socializare
Trăiesc de 16 ani într-o casă din chirpici şi fără curent, la doi paşi de centrul Bucureştiului. Petrică, soţia şi fiul lui de 12 ani n-au avut niciodată televizor şi nu ştiu cum e să comunici cu alţii pe o reţea de socializare
Nici măcar nu îndrăznesc să se gândească la un calculator. Au primit ajutor chiar de unde se aşteptau mai puţin. Lumea necunoscută a Internetului le-a întins o mână. Un vecin le-a făcut un filmuleţ pe care l-a postat în mediul virtual şi de atunci cazul lor a devenit cunoscut de mii de oameni.
Nea Petrică vine spre casă. Trage după el doi brazi aruncaţi după sărbători şi o scândură. Sunt lemnele lui de foc pentru o săptămână. Le taie şi le drămuieşte bine, că doar vine gerul. Trăieşte în camera de chirpici de când se ştie. A muncit în străinătate, iar de trei luni şi-a găsit din nou de lucru. De atunci, i s-a mai îndulcit traiul. Lui, soţiei şi băieţelului de 12 ani. George a stat departe de camera de filmat.
Dorinţa lui cea mai mare: să aibă curent electric. Nu a mai aprins un bec în casă de 16 ani, deşi casa lui se află la un sfert de oră de mers cu maşina de Parlament. A încercat să ceară ajutor companiei de electricitate, dar actele necesare costă cât toată averea lui.
Pe nea Petrică, Laurenţiu îl cunoaşte de când era mic. A mai dat câte o mână de ajutor şi altor oameni în nevoie, dar acum vrea să facă mai mult.
Aşa că s-a gândit să se folosească de toate relaţiile virtuale. A prezentat cazul pe pagina sa de socializare şi a făcut un filmuleţ.
Până atunci, cu sau fără cont de facebook, familia merită un alt început.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰