Operaţiunile de salvare contra-cronometru continua în judeţul Tulcea!
Îngropaţi în nămeţi înalţi, oamenii de acolo sună încontinuu la 112. Mai mulţi pompieri şi paramedici au alergat toată noaptea dintr-o localitate în alta, ca să preia cu şenilata şi ambulanţa, bolnavii.
O mamă a aşteptat cu sufletul la gură salvatorii, după ce copilului ei în vârstă de 5 ani, bolnav de leucemie, i s-a făcut rău. Speriată, femeia şi soţul ei au sunat de mai multe ori la 112.
Au aşteptat cu inima strânsă salvatorii, pentru că se temeau pentru viaţa fetiţei lor. Micuţa suferă de leucemie şi avea nevoie urgentă de citostatice.
Pompierii au urcat-o pe fetiţă, împreună cu mama ei, în şenilata cu care au traversat munţii de zăpadă, până la ambulanţă. Acolo, ei au dat-o pe copilă pe mâinile medicilor.
Echipele de salvatori au mers, apoi, să preaia un bătrân care abia se mai putea ţine pe picioare, din localitatea Niculiţel.
Pompierii şi medicii au alergat dintr-un sat în altul, ca să ajute oamenii. Ei au mers cu autospeciala de ambulanţă pe drumurile pe care utilajele de deszăpezire le-au croit o cale de acces, iar acolo unde zăpada le-a dat bătăi de cap, au folosit o şenilată.
După mai bine de 5 ore, pompierii s-au întors înapoi în unitate cu cazurile medicale pe care le au preluat.
Acolo unde nu au răzbit pe cale terestră, medicii s-au folosit şi de un elicopter SMURD. O echipă de salvatori a fost solicitată la o femeie în vârstă de 62 de ani, din localitatea Topologul, care avea probleme la inimă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰