Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ordinul privind temele elevilor a fost semnat. Câte ore trebuie să lucreze acasă elevii

Ordinul prin care se reglementează câte ore ar trebui să lucreze elevii în afara şcolii pentru teme a fost semnat şi urmează să fie postat pe site-ul ministerului, a declarat, marţi seară, ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru.

de Redactia Observator

la 06.12.2016 , 23:12

Ordinul prin care se reglementează câte ore ar trebui să lucreze elevii în afara şcolii pentru teme a fost semnat şi urmează să fie postat pe site-ul ministerului, a declarat, marţi seară, ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru.

 "Ordinul este semnat. A fost o mică confuzie în spaţiul public, pentru că ordinul nu este încă postat pe site-ul ministerului, dar ordinul este semnat de săptămâna trecută, chiar înainte de mica vacanţă pe care am avut-o înainte de 1 decembrie", a spus Mircea Dumitru, la RFI.

Ministrul Educaţiei a precizat că a primit numeroase mesaje, atât de încurajare, cât şi critice, legate de ordinul care reglementează durata temelor pe care elevii le au de făcut în afara şcolii.

Articolul continuă după reclamă

"Am primit foarte multe mesaje, unele dintre ele de susţinere, de încurajare, alte persoane socotind că nu a fost decât o intenţie a noastră de a ajunge la acest ordin, o intenţie care nu a fost finalizată tocmai pentru că au fost şi voci critice care s-au ridicat împotriva acestui gen de reglementare, au apărut articole, pe bloguri, pe Facebook, tot felul de intervenţii. Ei bine, părinţi ne-au scris oarecum îngrijoraţi, crezând că am renunţat la această idee şi că de fapt am vrut să testez cum stau lucrurile şi că am spus ceva care nu corespunde realităţii. Nu, ordinul există şi ordinul a fost semnat şi urmează să fie şi postat pe site-ul ministerului", a adăugat Dumitru.

El a explicat că nu este nevoie ca ordinul să prevadă şi sancţiuni dacă nu este respectat.

Ministrul a adăugat că, din cauza volumului mare de teme, elevii ajung să se concentreze câte 10-12 ore pe zi numai asupra unor sarcini şcolare.

"Eu vreau să întreb pe toată lumea dacă socoteşte că este normal ca o persoană să lucreze în medie pe zi opt ore, să nu lucreze mai mult de opt ore. Ăsta este un drept pe care ni l-am câştigat cu toţii şi oamenii maturi. Şi atunci să vedem ce se întâmplă în şcoli şi în mod specific în şcoala românească. Un elev sau o elevă care poate să stea la şcoală patru sau cinci ore se întâmplă să mai aibă teme obligatorii acasă, care nu fac altceva decât să prelungească ceea ce au făcut în acele patru-cinci ore la şcoală, mai stau încă cinci-şase ore peste program. Deci ajung să stea 10-12 ore în fiecare zi şi să se concentreze numai asupra unor sarcini şcolare care se presupune că ar trebui făcute în primul rând la oră, în clasă, în şcoală, împreună cu profesorul şi nu acasă cu un meditator sau cu părintele", a precizat Mircea Dumitru.

Mircea Dumitru a declarat, în 24 noiembrie, că urmează să dea, în 28 noiembrie, un ordin prin care să reglementeze câte ore trebuie să lucreze acasă un elev pentru teme, precizând că la clasa zero nu se dau teme pentru acasă, iar, la clasele I-IV, durata de efectuare a temelor nu trebuie să depăşească o oră, în timp ce, pentru gimnaziu, timpul alocat temelor va fi de maximum două ore.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Ordinul privind temele elevilor a fost semnat. Câte ore trebuie să lucreze acasă elevii