Video Pacienţii spitalului Victor Babeş din Timișoara, surpriză de Crăciun din partea a zeci de colindători: "Mi s-a umplut inima de bucurie"
De Crăciun, au vrut să le aline durerea şi să îi facă sa uite, măcar pentru câteva minute, că sunt pe un pat de spital şi nu acasă cu familiile lor. Zeci de colindători au adus bucuria Crăciunului în curtea spitalului Victor Babeş din Timișoara.
Timp de zeci de minute, în curtea spitalului de boli infecţioase au răsunat glasurile colindătorilor. De la mic, la mare, cu toții au vrut să aducă un cadou special celor care, de sarbatori, nu pot fi alaturi de familiile lor
Mădălina Bălan, medic infecţionist Spitalul Victor Babeş Timișoara: Ne îmbunează seara de Ajun și atât nouă cât și pacienților noștri care în seara de Ajun ar trebui să fie la mesele lor, acasă împreună cu familia și nu aici pe un pat de spital și sperăm că au fost auziți colindătorii și de pacienții noștri și le-a făcut seară mai bună.
Pacient: Am rămas plăcut surpinsă când am auzit colindătorii pe hol și am simțit că mi s-a umplut inima de bucurie
Iorin Iosub, pastor: Și într-o astfel de sărbătoare cred că e important că cineva vine și pe la tine. Că îți cântă cineva, că te introduce în această atmosferă de sărbătoare.
Gabriel Bălu, medic pneumolog Spitalul Victor Babeș Timișoara: Este un moment frumos să vină astfel de colindători. Este greu pentru pacienții care sunt în spital și sunt bolnavi. Iar ei le aduc un strop de bucurie. Și se bucură și ei că sunt colindați.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰