Antena Meniu Search
x

Pământul ameninţă SĂ LE ÎNGHITĂ CASELE oamenilor din comuna vasluiană Voineşti!

Coşmar fără sfârşit pentru oamenii din comuna vasluiană Voineşti. Nu au linişte de mai bine de o lună. Pământul alunecă spre casele lor precum lava. Încet şi sigur. Autorităţile locale au făcut un baraj din buşteni. O soluţie de moment, căci gardul este ameninţat de bucăţile mari de sol. Situaţia este dramatică şi în Vâlcea, în zona minieră Alunu, din cauza alunecărilor de teren.

Vezi și

Coşmar fără sfârşit pentru oamenii din comuna vasluiană Voineşti. Nu au linişte de mai bine de o lună. Pământul alunecă spre casele lor precum lava. Încet şi sigur. Autorităţile locale au făcut un baraj din buşteni. O soluţie de moment, căci gardul este ameninţat de bucăţile mari de sol. Situaţia este dramatică şi în Vâlcea, în zona minieră Alunu, din cauza alunecărilor de teren.

Pământul a alunecat pe o distanţă de 2 kilometri şi a smuls din rădăcini sute de copaci. În faţa pericolului iminent, autorităţile au evacuat trei familii în două zile.

Zece metri mai sunt între casele oamneilor şi pământul care alunecă de pe dealul din apropiere. Două familii abia dacă mai pot dormi de temă că locuinţele lor vor fi înghiţite de bolovani. 

Ploile din ultima perioadă au făcut ca întreg terenul să devină instabil. Apa a săpat adânc şi bucăţi mari de sol au început să alunece direct spre case.

Edilul din Voineşti a ridicat un baraj lung de peste 120 de metri, din buşteni, care să ţină piept pământului.

Un fermier înstărit care deţine un bloc de locuinţe în apropiere a promis că îi va ajuta pe oameni dacă aluncările de teren le vor afecta casele. 

Probleme majore sunt şi în judeţul Vâlcea, în zona exploatării miniere Alunu. Pământul a luat-o la vale pe o lungime de doi kilometri şi a distrus peste 30 de hectare de păduri şi terenuri ale oamenilor. Sute de copaci aflaţi în calea lui au fost târţi la vale.

Trei familii care locuiesc în apropierea minei au fost deja evacuate. Oamenii au fost sfătuiţi să îşi strîngă lucrurile din case şi să îşi ducă animalele la adăpost.

Buldozerele împing continuu sterilul pentru ca situaţia să nu se agraveze, însă alunecarea este tot mai puternică. Se fac monitorizări atât la nivelul solului cât şi din aer, din elicopetrele Ministerului de Interne.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri sociale » Pământul ameninţă SĂ LE ÎNGHITĂ CASELE oamenilor din comuna vasluiană Voineşti!