Antena Meniu Search
x

Stare de alertă, înaintea pelerinajului anual la moaştele Sfintei Parascheva. Autorităţile se tem că pesta porcină va ajunge şi la Iaşi

Este alertă la Iaşi, înaintea pelerinajului anual la moaştele Sfintei Parascheva! Asta pentru că autorităţile se tem că - odată cu sutele de mii de oameni din toată ţara - ar putea ajunge acolo şi virusul pestei porcine. 

Vezi și

Este alertă la Iaşi, înaintea pelerinajului anual la moaştele Sfintei Parascheva! Asta pentru că autorităţile se tem că - odată cu sutele de mii de oameni din toată ţara - ar putea ajunge acolo şi virusul pestei porcine. 

Autoritățile caută acum soluții, dar fac apel și la înțelegere din partea credincioșilor pe care îi roagă să fie foarte atenți la produsele alimentare pe care le vor aduce cu ei, dar și la locul în care vor arunca resturile.

Reprezentanții Direcției Sanitar Veterinara din Iași le-au atras însă atenția autorităților locale încă de ieri, în cadrul unei sedinte la prefectura. Aceștia se tem că toate măsurile luate până acum pentru a preveni apariția pestei porcine africane in județul Iași vor deveni inutile odată Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva care va începe pe 11 octombrie.

Medicii veterinari susțin că la pelerinaj va fi foarte greu sa se asigure măsurile de prevenire fiindcă nu va putea fi verificat fiecare credincios care ar putea aduce de acasă carne de porc infectata. In fiecare an la sărbătoarea Sfintei de la Iași vin sute de mii de oameni din toata tara.

Pelerinii vor veni inclusiv din zonele afectate de pesta porcina africana. Pe data de 2 octombrie autoritățile de la nivel local se vor întruni într-o ședință pentru a discuta in detaliu despre aceasta probleme și despre soluții.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Burgeri din carne de crocodil la un festival din România. Aţi încerca preparatul?

Observator » Stiri sociale » Stare de alertă, înaintea pelerinajului anual la moaştele Sfintei Parascheva. Autorităţile se tem că pesta porcină va ajunge şi la Iaşi