Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Percheziții de amploare în București și alte județe la evazioniști! 60 de polițiști, mobilizați

60 de polițiști efectuează 32 de percheziții la sediile unor societăți comerciale

de Redactia Observator

la 28.10.2015 , 09:37

60 de polițiști de investigare a criminalității economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, efectuează 32 de percheziții la sediile unor societăți comerciale și la locuințele unor persoane bănuite de comiterea mai multor infracțiuni de natură economică.

La data de 28 octombrie, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, au efectuat un număr de 32 de percheziții domiciliare și la sediile unor societăți comerciale din municipiul București și județele Prahova, Bihor și Mureș, acțiunea vizând un grup infracțional specializat în săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor.

În fapt, urmare sesizării Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor s-a stabilit că prin intermediul a 22 de societăți comerciale, suspecții au creat circuite comerciale fictive, având drept scop sustragerea de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat, în vederea obținerii unor beneficii materiale substanțiale.

Articolul continuă după reclamă

În baza facturilor fictive de achiziții emise de firmele „fantomă”, administrate de către suspecți, a fost dedus în mod nelegal TVA și s-au fi sustras de la plata impozitului pe profit, prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infracțională fiind de aproximativ 31.400.000 de lei.

De asemenea, sumele de bani care au făcut obiectul acestui circuit financiar nelegal și care constituie produsul infracțiunii de spălare a banilor sunt în valoare de peste 97.341.000 de lei.

În vederea recuperării prejudiciului sunt în curs de derulare procedurile de aplicare a sechestrului asigurator pe mai multe bunuri imobile.

Cercetările au fost efectuate cu suportul tehnic al Serviciului de Operațiuni Speciale Ploiești, iar perchezițiile au fost puse în executare cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile “Matei Basarab” Ploiești.

 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Percheziții de amploare în București și alte județe la evazioniști! 60 de polițiști, mobilizați