Pistele de biciclete se muta pe sosea
Pistele special amenajate vor fi din nou trasate in Capitala, de aceasta data pe carosabil, pe prima banda de circulatie. Marcajele vor fi realizate in paralel cu cele stradale si vor urma aceleasi trasee ca si pana acum.
O masina, o alta masina parcata, autoturisme la semafor, intersectii, alti biciclisti in trafic, un spatiu pe trotuar si am ajuns la destinatie. Un traseu greu chiar si pentru un biciclist cu experienta. Catalin pedaleaza prin Bucuresti de 12 ani si recunoaste: sa fii biciclist in Capitala e sport extrem. “A fi biciclist in Bucuresti implica in primul rand reflexe foarte bune, totul este haotic, se circula aleator”, spune barbatul.
Solutia pare sa fie amplasarea pistelor de biciclisti nu pe trotuare, ca pana acum, ci pe strada. Este si motivul pentru care proiectul va fi demarat abia dupa ce Primaria Capitalei va dezbate problema cu Brigada Rutiera si ONG-urile din domeniu. Soferii inteleg cu greu ca si biciclistii au dreptul sa circule. Asa ca fie le incurca planurile pe carosabil, fie parcheaza pe piste. Asa se face ca, tot mai putini biciclisti se mai aventureaza pe strada. Fapt confirmat si de numarul mici de amenzi aplicate din octombrie, atunci cand politia a declarat ilegale 90 la suta dintre piste.
Odata aprobat proiectul, trasarea pistelor pe carosabil ar putea fi realizata in paralel cu marcajul rutier.
In prezent, niciun biciclist din Capitala nu stie care mai sunt pistele pe care se poate circula legal si in siguranta. Cat despre liniile trasate gresit, nimeni nu a platit pana acum pentru ele.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰