Salvare spectaculoasă în Mehedinţi. Pompierii şi alpiniştii de intervenţie au asalvat un căţeluş căzut într-o fântână secată
Căţelul căzuse într-o fântână secată, adâncă de 15 metri. La faţa locului a intervenit imediat un echipaj ISU, însă pompierii şi-au dat seama că diametrul fântânii nu permitea coborârea în siguranţă. Aşa că au cerut ajutorul colegilor alpinişti de la Drobeta Turnu Severin.
Pompierii şi alpiniştii de intervenţie au încheiat cu succes o misiune mai puţin obişnuită. Căţelul căzuse într-o fântână secată, adâncă de 15 metri. La faţa locului a intervenit imediat un echipaj ISU, însă pompierii şi-au dat seama că diametrul fântânii nu permitea coborârea în siguranţă. Aşa că au cerut ajutorul colegilor alpinişti de la Drobeta Turnu Severin. Aceştia au venit echipaţi cu un sistem de oxigenare special, care permite respiraţia printr-un furtun. Un salvator a reuşit să coboare astfel în fântână şi să scoată câinele, afară, teafăr
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰