Ponei salvaţi de la chin
Doi ponei au fost scăpaţi de la o povară mult prea grea. Până acum, îi vedeam plimbând copii, pe plajă, la Eforie Nord. Pe nisipul încins, în plin soare, animalele erau exploatate fără milă de stăpânii lor

Azi-noapte, cei doi ponei au fost salvaţi şi duşi într-un loc unde sunt îngrijiţi, nu chinuiţi.
Cei doi ponei au fost ridicaţi de poliţişti direct de pe plajă. Făceau slalom printre cearceafurile turiştilor, mânaţi de stăpânii lor. O imagine care aproape a devenit amintire de la mare.
Zilnic, bietele animale erau ţinute cu orele în căldură, ca să-i distreze pe copiii turiştilor, fie că aceştia voiau sau nu. Aşa că mulţi turişti au făcut plângeri la poliţie şi primărie.
Azi-noapte însă cei doi ponei au fost salvaţi de la chin şi duşi la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii. Dacă la început erau speriaţi, după câteva zeci de minute i-a apucat joaca.
Cele cinci persoane care făceau bani pe spinarea lor au fost amendate cu sume între 500 şi 5.000 de lei. Cu toate acestea, îşi vor putea recupera poneii, dacă le dă voie instanţa.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰