Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Preotul din satul Ghinda sfidează pandemia şi merge cu crucea prin casele oamenilor: "O venit, cu mască cu toate cele"

Un preot ortodox din satul Ghinda, de lângă Bistriţa, a stârnit controverse printre localnici, după ce s-a crezut că acesta a început să umble cu crucea prin casele oamenilor. Asta deşi acest lucru se face în primele zile ale noului an. Pe de altă parte, preotul care slujeşte din iulie în sat spune că merge doar la sătenii care îl roagă pentru a face Sfeştanie.

de Alexandra Bucuroiu

la 02.12.2020 , 09:34

  • Preotul Doru Zaharia spune că a cerut aprobarea superiorilor să sfinţească casele.
  • Unii localnici nu au apreciat gestul preotului, alţii îl aşteaptă cu porţile deschise. 

Din poartă-n poartă, preotul vizitează casele enoriaşilor din satul Ghinda pentru a face Sfeştania sau pentru a-i împărtăşi în Postul Crăciunului. Dacă oamenii nu pot merge la biserică, preotul s-a gândit să le vină în ajutor. Dar, cum nu există fapte bune care să nu fie şi "pedepsite", unii localnici nu au apreciat gestul preotului. Alţii, însă îl aşteaptă cu porţile deschise. 

"L-am chemat să-mi facă şi mie sfeştanie, cu boboteaza atunci e mai altfel. Şi acum sunt liberi şi copiii", spune o femeie.

"O venit, mi-o fost drag că a venit. Cu mască cu toate cele", mărturiseşte o alta.

Vezi și

"Aşa s-a aude că din cauza carantinei, zice că după sărbători nu mai poate umbla", declară un bărbat.

Preotul Doru Zaharia spune că a cerut aprobarea superiorilor să sfinţească casele în această perioadă pandemică. Şi pentru că slujeşte în sat doar din luna iulie vrea prin acest fel să-şi cunoască mai bine enoriaşii. Doar că prin sat oamenii vorbesc....

Doru Zaharia - preot paroh Ghinda: "Am şi oameni de altă religie, probabil sunt invidioşi pentru că atunci când vine un păstor, un preot nou într-un sat crează valuri. Probabil din invidie vorbesc că umblu cu crucea".

Alexandra Bucuroiu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri sociale » Preotul din satul Ghinda sfidează pandemia şi merge cu crucea prin casele oamenilor: "O venit, cu mască cu toate cele"