Pretul unei vieti normale! Cosmin a fost diagnosticat cu cancer osos
Vrea sa traiasca normal, iar noi suntem cei care il putem ajuta sa faca asta! Pentru ca, la doar 16 ani, Cosmin a fost diagnosticat cu cancer osos. S-a intamplat in aprilie si de atunci a trecut prin trei cure cu citostatice
In zadar, pentru ca medicii i-au dat verdictul crunt: trebuie sa-i amputeze piciorul. Cosmin are o singura sansa sa scape de acest cosmar: o proteza performanta, care l-ar putea salva de acesta operatie cumplita. Iar pretul pentru care adolescentul ar putea reveni la o viata normala este de 20.000 de euro.
Cancer osos. Un diagnostic prea dur pentru cei 16 ani ai lui Cosmin. S-au scurs deja trei luni de la prima confruntare cu boala si cu chimioterapia. Au trecut greu si parca fara niciun sens intr-o lupta oarba cu un dusman necunoscut. Pus in fata bolii, Cosmin a avut de ales: renunta la viata sau lupta. Usor de gandit, dar atunci cand stai in fata cancerului, nimic nu mai seamana cu trecutul. Formele, dimensiunile si visurile sunt altele. Ramane insa ceva de neclintit, dragostea si sprijinul celor dragi.
Din aprilie, pentru mama lui Cosmin, lumea s-a transformat intr-un cosmar viu, care nu se termina odata cu venirea zorilor. Totusi, visul urat ar trebui sa ia sfarsit in sala de operatie. Ca sa nu ramana fara piciorul stang, Cosmin are nevoie urgenta de o proteza care costa 20.000 de euro. "As dori ca cei care vor sa ajute acest copil, sa faca un efort astfel incat operatia sa fie efectuata la momentul potrivit. Alti copii au trebuit sa stea in asteptarea unei proteze mult timp si interventia nu a mai putut fi efectuata. Unii, in trecutul nu chiar asa indepartat au murit in asteptarea acestei interventii operatorie", spune mama baiatului.
In fata necazului, nu toti suntem egali, dar putem fi oameni. Este ceea ce cred si colegii lui Cosmin care fac orice pentru a-si ajuta prietenul. Au strans bani pe unde au putut si chiar au organizat mai multe concerte de caritate in Pitesti. Asa se face ca primii 4.000 euro au intrat deja in cont.
La fel s-a intamplat si in cazul lui Stefan, pe care l-ati cunoscut prin intermediul Observatorului inainte de Craciun. Cu ajutorul dumneavoastra si al apropiatilor, Stefan a reusit sa stranga banii necesari pentru proteza, iar acum invata din nou sa mearga.
O dovada ca se poate si ca din putinul fiecaruia dintre noi putem sa dam din nou viata unui vis si unui suflet prea greu incercat de o boala care nu alege. Te loveste si se agata de trupuri si de inimi. Cosmin are la dispozitie o singura luna pentru a strange cei 20.000 de euro. Orice zi in pus inseamna inca un pas catre amputare. Pana atunci insa, ramane speranta si increderea ca putinul la care poate renunta fiecare il va pune din nou pe picioare si ca viata merge mai departe si dupa cancer.
CONT: RO09BRDE030SV32819630300
TITULAR: GHEORGHITA MARINESCU
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰