Se fac din nou transplanturi în Institutul de la Cluj unde a fost director Mihai Lucan, chirurgul anchetat în acest moment
S-au reluat transplanturile de rinichi la Cluj-Napoca. Pentru prima oară după scandalul în care a fost implicat medicul Mihai Lucan.
S-au reluat transplanturile de rinichi la Cluj-Napoca. Pentru prima oară după scandalul în care a fost implicat medicul Mihai Lucan, doi pacienţi au fost supuşi unor operaţii salvatoare. După ani de dializă, un bărbat şi o femeie au primit rinichii unui donator aflat în moarte clinică.
"Doi ani. De doi ani a început să facă dializă. Credeţi-mă, a fost în pragul morţii. Şi acum este bine. O să fie bine şi mai bine." Soţul acestei femei s-a numărat printre cei 26 de pacienţi care au primit un telefon de la Clinica de Urologie din Cluj-Napoca. El a avut şansa să primească un rinchi recoltat azi-noapte de la un pacient din Baia Mare, aflat în moarte cerebrală. Vasile Pop, director medical Spitalul Judeţean de Urgenta Baia Mare: "Familia a fost de acord că prin acceptul de prelevare vor fi salvate două-trei vieţi omeneşti."
Al doilea rinichi a ajuns la o femeie de 51 de ani. "Nu se poate descrie în cuvinte ceea ce simt eu ca fiică."
Au fost primele transplanturi după o lungă pauză, în Institutul din Cluj Napoca: "Aceste două transplanturi de la donator cadavru sunt primele de anul acesta. Ultimele au fost făcute în noiembrie 2017."
În ultimele luni, Institutul a fost afectat de uriaşul scandal în care este implicat fostul director Mihai Lucan. Chirurgul este acuzat că ar fi deturnat fondurile destinate spitalului de stat către clinica sa privată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰