Observator » Ştiri sociale » Procesiune la racla sfântului Constantin Brâncoveanu

Procesiune la racla sfântului Constantin Brâncoveanu

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 21.05.2014, 20:10 | Modificat la 21.05.2014, 20:16

Au trecut 80 de ani de când moaştele sfântului Constantin Brâncoveanu au fost purtate întâia dată prin Capitală. Se întâmpla pe vremea regelui Carol al II-lea

Au trecut 80 de ani de când moaştele sfântului Constantin Brâncoveanu au fost purtate întâia dată prin Capitală. Se întâmpla pe vremea regelui Carol al II-lea

Credinţa i-a adus pe credinciosi dis de dimineaţă la Catedrala Patriarhală. Acolo, într-un altar cu baldachin, s-au putut închina la moaştele Sfinţilor Constantin şi Elena şi Dimitrie cel nou. Şi, pentru prima dată, la Sfântul Constantin Brâncoveanu.

După slujbă, a început procesiunea. Peste 800 de preoţi din toată ţara au deschis alaiul. Racla masivă din argint aurit, a fost purtată pe umeri, în sunetul clopotelor. Mii de credincioşi au petrecut moaştele, pas cu pas, iar pe marginea drumului, oamenii s-au oprit să facă fotografii.

Articolul continuă după reclamă

Procesiunea grandioasă a dat însă peste cap traficul din Bucureşti. Pe străzile pe unde a trecut alaiul bisericesc, cozile de maşini au numărat câţiva kilometri.