Profesor de muzică din Neamţ, acuzat de pedofilie
Un binecunoscut profesor de muzică din Neamţ a fost săltat de procurori pentru acuzaţii de pedofilie. Muzician cu talent, amic cu artişti celebri ca Loredana, Laurenţiu Cazan şi Mircea Rusu, dascălul a ajuns în atenţia anchetatorilor după ce părinţii unei eleve s-au plâns că fata le-a fost agresată.
Ca ea, ar mai fi cel puţin cinci copii care apar în filmări deocheate făcute chiar de profesor. Pe cei mici, i-a dezbrăcat înainte de a-i filma. Omul cu muzica. Profesorul. Tatăl. Şi, acum, spun procurorii, pedofilul. E acuzat că a hărţuit sexual zeci de copii.
Sub protecţia anonimatului, o mămică ne povesteşte prin ce a trecut fata ei: “La un moment dat, fetiţa a refuzat să mai meargă la ore, spunând că domnul profesor face glume deocheate şi ar fi auzit de la alţi copii că îi atinge şi îi mângâie, ba chiar că se dezbracă în faţa lor. Nu a mai continuat lecţiile de muzică pentru că a refuzat cu îndirjire să se mai ducă la Clubul Copiilor.”
În urmă cu câteva săptămâni, mama unei fetiţe de şase ani a aflat ce se întâmplase cu copilul ei. Şi-a depus plângere. Cumva, profesorul a aflat şi el. Şi-a încercat să-şi şteargă urmele. Zecile de filmuleţe compromiţătoare. La percheziţii, însă, procurorii au reuşit să le recupereze.
A susţinut concerte şi poza într-o persoană implicată în artă. E şi el tată. Are o fetiţă de şase ani, iar soţia lui e din nou însărcinată. Procurorii au decis să-l reţină pentru 24 de ore. Pentru pornografie infantilă şi agresiune sexuală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰