Radu Mazăre, cu subsemnatul la Poliţie
Dacă e marţi, e Radu Mazăre! Radu Mazăre la poliţie, desigur. Eliberat sub control judiciar, primarul Constanţei trebuie să dea cu subsemnatul poliţiştilor o dată pe săptămână. Iar Mazăre execută!
E drept, cu mici întârzieri. În deja celebrul costum kaki, cu bocanci şi beret roşie, edilul a mers azi sediul IPJ din Constanţa un pic mai târziu decât trebuia.În fiecare zi de marţi, cu tot cu toate cele trei ceasuri rele pe care le are. Unul dintre ele i-a adus puţină întârziere.
Iar mâine mai are o programare. La 10 dimineaţa, la sediul DNA din Bucureşti. Dar nu MÂINE e ziua cea mare. Până una-alta însă, edilul a mai adunat şi alte gânduri care îl macină, de când cu ancheta.
Nu se mai prezintă oamenii la licitaţii la Primărie. Nu s-a prezentat nimeni. Cel care a câştigat licitaţia de a livra puii s-a retras! Anul trecut, edilul Constanţei a făcut Paştele în cartierul social, acelaşi pentru a cărui construcţie este acum acuzat că ar fi primit mită. Anul acesta, ar vrea să facă Sărbătoarea Învierii tot acolo. Asta dacă îl vor lăsa judecătorii în libertate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰