Recompensă pentru milionarul din Kuweit, dispărut în urmă cu 15 zile într-o pădure din Prahova
Familia milionarului din Kuweit, dispărut în urmă cu 15 zile într-o pădure din Cheia, Prahova, oferă recompensă. 10 mii de euro în schimbul unor informaţii care ar putea duce la găsirea bătrânului. Rudele cred tot mai mult în scenariul răpirii
- Asia Express continuă cu o nouă etapă Sâmbătă și Duminiă 20:00, Luni și Miercuri de la 20.30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Tânăr bătut până la inconştienţă cu un ciocan de 8 bărbaţi, în Militari Residence. Atacul a fost surprins de camere
Familia milionarului din Kuweit, dispărut în urmă cu 15 zile într-o pădure din Cheia, Prahova, oferă recompensă. 10 mii de euro în schimbul unor informaţii care ar putea duce la găsirea bătrânului. Rudele cred tot mai mult în scenariul răpirii
La mii de kilometrii distanţă, presa din Kuweit ţine prima pagină cu acest caz.
Rudele bătrânului sunt îngrozite. Din 5 august, de când bătrânul a dispărut, nu a mai apărut niciun indiciu. Oamenii au luat decizia să ofere recompensă pentru orice informaţie ar putea duce la găsirea lui. Între timp, autorităţile îşi fac treaba.
Fiul kuweitianului crede că bătrânul a fost răpit. Mai ales că în 2006 a fost victima unui jaf plănuit de doi indivizi împreună cu menajera familiei.
Acum însă situaţia e mult mai gravă. La cei 79 de ani, kuweitianul suferă de aritmie cardiacă şi hipertensiune. Şi îi este imposibil să supravieţuiască mai mult de 3 zile fără mediamente.
Mohammed a venit prima oară la Cheia în 1993, şi s-a îndrăgostit de frumuseţea locului. Un an mai târziu îşi construia propria casă acolo şi, de atunci, o dată pe an, vara, venea cu familia să-şi petreacă o lună de vacanţă.
În Kuweit, Mohammed era cunoscut pentru actele sale de caritate. Dar şi pentru bogăţia lui. De fapt, întreaga familie este cunoscută pentru funcţiile deţinute în ţara lor, dar şi pentru afacerile în toată lumea cu petrol, textile şi imobiliare.
Ieri, ministrul de externe al Kuweitului a solicitat ministerului de interne a cerut să trimită o delegaţie pentru a participa la căutări. Poliţia română a deschis un dosar penal în acest caz.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰