Antena Meniu Search
x

Român din Italia opreşte pe şosea să aprindă artificii rămase de la Revelion, copiii privesc îngroziţi cum tatăl îşi pierde mâna în explozie

Un român de 44 de ani, stabilit în Rovereto, Italia, a reuşit să-şi piardă o mână şi să-şi marcheze pe viaţă şi proprii copii, pe care i-a pus să privească cum dă foc unor artificii rămase de la Revelion.

Român aprinde artificii pe marginea şoselei, declanşează o grozăvie sub ochii propriilor copii

Un român de 44 de ani, stabilit în Rovereto, Italia, a reuşit să-şi piardă o mână şi să-şi marcheze pe viaţă şi proprii copii, pe care i-a pus să privească cum dă foc unor artificii rămase de la Revelion.

Românul a oprit pe şosea, spre Ortesino şi a scos din portbagaj artificii rămase de la Revelion, unele dintre ele de mare putere şi ilegal de deţinut. Aprinzând fitilul, mâna i-a fost sfârtecată de explozie.

Român aprinde artificii pe marginea şoselei, declanşează o grozăvie sub ochii propriilor copii

Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, lucrează şi trăieşte în Rovereto de câţiva ani de zile. În cursul zilei de ieri, românul se afla în maşină cu cei doi fii ai săi (8 și 10 ani), pe şoseaua care duce la Ortesino.

La 5 kilometri înainte de destinaţie, românul se hotărăşte să iasă din mașină și să aprindă nişte artificii pe care le avea în portbagaj, rămase de la Revelion. O idee deosebit de periculoasă, având în vedere că printre acestea se aflau şi dispozitive explozive de mare putere, pe care nu avea voie să le deţină.

Explozia a fost atât de puternică, încât i-a smuls o mână

Promiţându-le fiilor săi o experienţă de neuitat, românul a aprins fitilul, însă artificiile nu au funcţionat corect, o explozie puternică având loc, în care românului i-a fost smulsă mâna din urmăr.

Explozia a fost atât de puternică, încât a fost auzită de unii martori, care au presupus iniţial că este vorba despre o acţiune a autorităţilor de detonare a unor proiectile din Al Doilea Război Mondial, activitate care mai fusese întreprinsă în zona respectivă.

Copiii îngroziţi ai românului au sunat la 112, iar o ambulanţă a sosit imediat la faţa locului, informează lavocedeltrentino.it.

Medicii au făcut tot posibilul să-l stabilizeze hemodinamic pe român şi au cerut ajutorului unui elicopter, care l-a transportat de urgenţă pe român la spitalul de urgenţă din Trentino.

Din păcate, medicii nu au mai avut cum să-i salveze braţul drept, acesta fiindu-i sfârtecat de explozie.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Stiri sociale » Român din Italia opreşte pe şosea să aprindă artificii rămase de la Revelion, copiii privesc îngroziţi cum tatăl îşi pierde mâna în explozie