Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cozi interminabile la centrele de testare pentru coronavirus, formate de românii care pleacă în vacanţă în afara ţării (Video)

Concediul în Grecia începe cu aglomerația din România. Sunt cozi interminabile la centrele de testare pentru coronavirus din toată ţara. De miercuri, paradisul elen nu ne mai primeşte fără un rezultat negativ. Chiar astăzi, alţi trei români au fost testaţi pozitiv în timp ce erau în concediu în insule. În Bucureşti, oamenii s-au înghesuit la un punct de recoltare care nu are acreditarea Ministerului Sănătăţii. 

de Redactia Observator

la 13.07.2020 , 21:05

  • Mai multe state au impus restricții turiștilor români, din cauza numărului în creștere de infectări cu noul coronavirus.
  • Grecia și Ungaria sunt două dintre statele care nu mai primesc turiști români fără teste negative de coronavirus.

Aşa arată, la ora 10 dimineaţa, parcarea unui mall din București, unde funcţionează un centru de testare pentru coronavirus. 50 de familii aşteptau, în coada de maşini, biletul de voie spre Grecia. 

Ministrul Sănătăţii spune, însă, că centrul de testare funcţionează fără acreditare. 

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii: I se va ridica acreditarea, da? Da, bun. Ei mi-au trimis o formă, un proiect de lege. În măsura în care acest proiect de lege are toate avizele de la minister, poate trece ca proiect de lege. Dacă nu, nu. 

Vezi și

Mihai Lala, proprietarul centrului de testare: Nu există o lege care să-mi interzică această activitate de recoltare. Este un vid legislativ. Am făcut demersuri către Ministerul Sănătății.

Am făcut o propunere de cadru normativ pentru aceste teste de recoltare de tip drive-in care în acest moment nu sunt reglementate. 

Reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii au fost astăzi în control atât la centrul de recoltare, cât şi la un laborator cu care acesta are contract. 

Între timp, clinicile din toată ţara se confruntă cu un val de programări. Numai la Spitalul Judeţean din Arad, numărul de solicitări a crescut de şase ori în ultimele 24 de ore. Înainte de concediu, oamenii se înghesuie la testare. Pe internet, unii se plâng că se pot programa abia peste o lună. 

Grecia nu este singura țară care a impus românilor să prezinte un test negativ pentru COVID-19 la intrare. Vecinii unguri ne cer, de exemplu, două rezultate negative, la interval de 48 de ore unul de celălalt. 

Mihaela Rotaru, medic: Putem spune că cererile s-au dublat. Din momentul în care proba ajunge în laborator, deci nu din momentul recoltării, rezultatul este eliberat în 24 de ore. Ar trebui să îşi ia în calcul toate aceste elemente. Respectiv 24 de ore de când proba ajunge în laborator, de asemenea timpul de transport, astfel încât cele două perioade însumate să facă 72 de ore până când pacientul ajunge pe teritoriul Greciei.

În total, 20 de state impun restricții românilor care vor sa le treacă granița. Printre ele se numără Austria, care cere un certificat medical tradus, prin care sa dovedim că nu suntem infectați, dar și țări precum Danemarca, Slovacia, Olanda sau Marea Britanie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Cozi interminabile la centrele de testare pentru coronavirus, formate de românii care pleacă în vacanţă în afara ţării (Video)