Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Românii cu lopeţi, în lupta cu iarna

Coşmarul îngheţat a pus din nou omul faţă în faţă cu natura dezlănţuită! O luptă imposibilă, dusă într-un ring cât tot sudul României. O bătălie purtată cu lopata în mână. Temerarii care s-au aventurat pe străzile îngropate de zăpadă au avut de îndurat rafalele de vânt. Vijelia a a fost atât de puternică încât a luat pe sus şi acoperişurile caselor.

de Redactia Observator

la 25.01.2014 , 20:01

 Pustiul Siberiei s-a aşternut peste sudul României. A fost nevoie doar de o noapte şi o zi. Câmpiile au dispărut şi în locul lor a apărut tundra cu zăpadă viscolită. Oamenii prinşi de vifor au împrumutat, fără să vrea, puţin din înfăţişarea eschimoşilor.

Undeva, în Buzău, câţiva săteni au ieşit la şosea cu sacoşele în mână. Ar face autostopul, dacă ar mai trece vreo maşină. Însă norocul lor pare că a îngheţat. Poate dacă aveau o bicicletă la îndemână, aveau mai multe şanse.

Mii de români au pus astăzi mâna pe lopată. E principala lor armă, în lupta cu troienele. Au încercat să elibereze calea din faţa porţii. Au aflat, pe pielea lor, ce înseamnă munca de Sisif.

Vezi și

Vara nu e deloc aproape. În tot acest timp, tanti Elena încarcă soba cât poate de mult. Măcar în casă să fie mai suportabil. La câteva zeci de kilometri, o bâtrână care îşi freacă mâinile a ieşit în drum să vadă ce a mai rămas din acoperişul ei. Rafalele puternice l-au culcat la pământ în câteva clipe.

Asta după ce se mai potoleşte ninsoarea. Însă codul portocaliu care a acoperit sudul României mai ţine. Până atunci, continuă confruntarea românilor cu natura îngheţată.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Românii cu lopeţi, în lupta cu iarna