Românii mănâncă pește din plasele străinilor, deși Marea Neagră e plină de peşte
Chiar dacă are balta peşte, la noi pe piaţă se găseşte doar ce pică în plasele străinilor, peste mări şi ţări.
Chiar dacă are balta peşte, la noi pe piaţă se găseşte doar ce pică în plasele străinilor, peste mări şi ţări. Autorităţile au stat ani la rând cu mâinile în sân, fără să facă ceva pentru a încuraja pescarii. Anul acesta s-a ivit o şansă pentru ei.
La ora la care mulţi români se trezesc pentru a merge la serviciu, Eugen se întoarce din largul mării. Este scafandru, iar de trei ani pescuitul este pasiunea sa. Aventura pe mare este însă un risc pentru el, în fiecare zi. Ambarcaţiunea pe care o are e veche şi nu are bani pentru una nouă.
Nevoile sunt nenumărate, iar banii, prea puţini. Vara, în cherhanalele noastre de pe litoral, se găteşte peşte adus din apele vecinilor. Situaţia s-ar putea schimba, pentru că autorităţile noastre au reuşit să obţină peste două milioane şi jumătate de euro din fonduri europene, bani care ar putea ajunge la pescari.
Sorin Mănăilă - manager proiect: "Vor ajunge la Mangalia dacă pescarii din zona Mangalia vor depune proiecte viabile, care vor fi finanţate pe acest program. Pescarii persoane fizice autorizate, societăţile care desfăşoară activităţi de acvacultură."
S-ar bucura şi patronii de restaurante, unde consumul de peşte este pe val în fiecare vară.
Pescuitul nu este prea rentabil, spun puţinii pescari rămaşi. Preţul peştelui prins nu este stabilit de ei, ci, de cele mai multe ori, de micii afacerişti din cherhanale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰