Video Românii s-ar putea bucura de zmeură coaptă, chiar şi de Crăciun. Ce spun producătorii locali
În sere, zmeura este coaptă ca în mijlocul verii, deşi iarna bate la uşă. Tot mai mulţi cultivatori mizează pe soiurile aduse din alte ţări, care fac fructe timp de jumătate de an, până când dă îngheţul. Dacă acestea sunt acoperite, am putea avea zmeură proaspătă chiar şi de Crăciun.
După ce a muncit ani buni în corporații din întreaga lume, în ţări precum India sau Egipt, Bogdan și-a schimbat radical viaţa. Originar din Târgu Mureș, bărbatul și-a găsit liniștea împreună cu soția si cei doi copii la Șinteu, în Bihor. Acolo, pe un hectar, au plantat arbuști de zmeur în această primăvară, care au dat primul rod chiar o lună mai târziu.
Cât au investit cei doi soţi în afacerea cu zmeură
"Pentru zmeură am investit undeva la 200-250 de mii de euro. Ne aşteptăm să ne recuperăm investiţia în 7-8 ani de zile", a declarat inginerul horticol Bogdan Lerescu. Soiul de zmeură cultivat de Bogdan face fructe până în plină iarnă, când dă îngheţul.
"Noi sperăm că vom mânca zmeură la masa de Crăciun. Dacă totul merge bine vom avea în loc de cozonaci cu nucă, cozonaci cu zmeură", a adăugat el.
Localnicii sunt primiți în serele cu fructe parfumate certificate ecologic, unde le pot degusta și le pot lua şi la pachet. Cei doi soți urmează să pună pe picioare o linie de procesare a fructelor, unde vor produce de la gemuri, siropuri şi compoturi, până la ciocolată cu zmeură și alte bunătăţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰