Antena Meniu Search
x

Copii de doar doi ani, blocaţi în viscol, pe munte. Operaţiune de salvare in extremis, în Bucegi, unde 135 de oameni sunt izolaţi

135 de turişti, printre care femei şi copii, au rămas blocaţi pe munte, lângă cabana Babele, mai bine de trei ore.

Vezi și

135 de turişti, printre care femei şi copii, au rămas blocaţi pe munte, lângă cabana Babele, mai bine de trei ore. Vântul s-a înteţit în jurul orei 17, aşa că instalaţia telecabinei a fost oprită. În acest moment, toţi sunt transportaţi cu utilaje de nivelat zăpada până într-un loc sigur. Zeci de jandarmi montani şi salvamontişti intervin pentru salvarea lor. 

După mai bine de trei ore, salvatorii au reuşit să ajungă la turiştii blocaţi pe munte. 135 de oameni, printre care 18 copii, sunt duşi prin ger cu maşini nedestinate transportului de persoane. Sunt singurele care puteau ajunge pe munte, pe o astfel de vreme. 

Cei mai mici copii au doi ani. Aproape niciunul dintre turişti nu este echipat pentru temperatura de acum şi nici pentru vântul de 90 de kilometri pe oră. Iar până la prima oprire, Cabana Dichiu, sunt 9 kilometri. Drum pe care îl vor parcurge în cupele utilajelor de nivelat pârtia. 

Oamenii au urcat pe timpul zilei. Când afară era mai cald şi telecabina funcţiona normal. Urma să coboare în jurul orei cinci. Dar, din cauza vântului puternic, instalaţia a fost oprită. 

Salvatorii încearcă să ajungă cu toţi cei 135 de oameni în siguranţă în Sinaia. De la Cabana Dichiu, oamenii vor fi preluaţi cu maşini de teren şi, cu puţin noroc, cu toţii vor trece în noul an aşa cum şi-au programat. Acasă sau la pensiunile unde sunt cazaţi. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri sociale » Copii de doar doi ani, blocaţi în viscol, pe munte. Operaţiune de salvare in extremis, în Bucegi, unde 135 de oameni sunt izolaţi