S-a deschis sezonul de iarnă pe domeniul schiabil Transalpina
Acoperite cu un strat generos de zăpadă, două pârtii noi au fost luate cu asalt de către turişti.Ambele sunt omologate internaţional, iar asta nu e singura surpriză
Acoperite cu un strat generos de zăpadă, două pârtii noi au fost luate cu asalt de către turişti.Ambele sunt omologate internaţional, iar asta nu e singura surpriză
Pe turiştii nerăbdători să schieze i-a întâmpinat un peisaj de vis. Pe domeniul Transalpina, pârtiile se întind pe un versant întreg, iar zăpada este aşezată în straturi de până la 50 de centimetri.
O mulţime de copii au încălţat pentru prima dată o pereche de clăpari. Doar o zi le-a trebuit să înveţe tainele alunecării controlate pe pârtie. Cel mai greu le-a fost să treacă testul de echilibru.
- 2 aprilie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 2 aprilie, Sfântul Cuvios Tit. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- Evenimente în Bucureşti, miercuri 2 aprilie. Ce nu trebuie să ratezi
- Evenimente în Bucureşti, marţi 1 aprilie. Ce nu trebuie să ratezi
- 1 aprilie, Sfânta Cuvioasa Maria Egipteanca. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
Şi părinţii lor s-au bucurat de o noutate. Adulţii au schiat pe două dintre pârtiile abia deschise, unde se pot întrece cei mai mari sportivi ai lumii. Ambele sunt omologate internaţional.
O altă premieră a fost marcată de inaugurarea celui mai mare parc de sporturi de extreme din ţară. Turiştii au fost invitaţi să ia o doză serioasă de adrenalină.
Domeniul schiabil Transalpina este situat la 2000 de metri altitudine, în Munţii Lătoriţei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰