Antena Meniu Search
x

Să fii poliţist la Brigada Rutieră în Capitală nu e atât de uşor pe cât aţi crede la prima vedere

De cele mai multe ori, agenţii sunt supuşi la presiuni şi chiar ameninţări din partea şoferilor care încalcă legea şi care încearcă să-i intimideze.

Vezi și

De cele mai multe ori, agenţii sunt supuşi la presiuni şi chiar ameninţări din partea şoferilor care încalcă legea şi care încearcă să-i intimideze. Sunt deja celebre cazurile în care unii dintre agenţii aflaţi în misiune şi-au pierdut chiar viaţa sau au ajuns la spital după ce au fost agresaţi. Iar în orice moment, astfel de situaţii se pot repeta. Urmăriţi un reportaj realizat în Capitală.

Bărbatul din imagini, aflat într-o stare avansată de ebrietate, a adormit la volan în mijlocul unei intersecţii din zona Piaţa Muncii. Iar trecător s-a oprit să vadă ce se întâmplă.

Iar când poliţiştii au încercat să-l scoată din maşină, acesta a devent recalcitrant.  

Un alt şofer a rămas fără talon după ce agenţii au constatat o defecţiune la instalaţia electrică. Bineînţeles că nu i-a picat bine. 

Un alt tânăr a avut parte de supriza începutului de an. A rămas fără permis după ce nu a acordat prioritate pietonilor. 

Sunt doar câteva exemple cu situaţiile deloc plăcute cu care agenţii se confruntă zilnic. Dar trebuie să îşi facă treaba. Şi să nu se lase intimidaţi. Legea e lege!

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » Să fii poliţist la Brigada Rutieră în Capitală nu e atât de uşor pe cât aţi crede la prima vedere