Antena Meniu Search
x

Curs valutar

S-a folosit de fiul său de numai doi ani să fure un parfum dintr-un supermarket

S-a dus la furat cu fiul său de numai doi ani şi l-a snopit în bătaie pe agentul de pază care încerca să-şi facă meseria. A făcut-o un tânăr din Suceava. Într-un supermarket, a strecurat un parfum în căruciorul copilului, fără să-şi dea seama că e filmat de camerele de supraveghere

de Redactia Observator

la 06.02.2015 , 08:06

S-a dus la furat cu fiul său de numai doi ani şi l-a snopit în bătaie pe agentul de pază care încerca să-şi facă meseria.  A făcut-o un tânăr din Suceava. Într-un supermarket, a strecurat un parfum în căruciorul copilului, fără să-şi dea seama că e filmat de camerele de supraveghere

Bărbatul şi concubina lui se uită la mai multe parfumuri şi par interesaţi să aleagă unul. Femeia lasă impresia că este indecisă, încearcă mai multe sortimente. Dar partenerul ei s-a hotărât deja. Pune mâna pe o sticluţă şi i-o strecoară copilului. Apoi, îşi văd liniştiţi de cumpărături.

Nu ştiu că o cameră de supraveghere le-a înregistrat toate mişcările, iar un agent de pază îi urmăreşte.

Vezi și

Şi după ce achită produsele aşezate pe bandă, pornesc spre ieşire. Dar agentul de pază îi opreşte. În acel moment bărbatul ripostează. Cu pumnii.

În timp de bărbatul îl loveşte ca pe un sac de box pe agent, femeia trece cu căruciorul pe lângă ei, de parcă nu i-ar cunoaşte. Agentul încearcă să-l blocheze pe bărbat să iasă din magazin, însă acesta ripostează cu o avanlanşă de pumni, fără ca nimeni din magazin să intervină.

O angajată din magazin îi aduce agentului câteva şerveţele, cu care acesta se şterge la nas şi la ochi. Pare să aibă sânge pe faţă. Vizibil şifonat agentul de pază nu-i mai poate ţine piept bătăuşului, care reuşeşte să fugă.

Cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, poliţiştii l-au găsit repede pe agresor. Acesta a fost încătuşat deja.

Şi concubina acestuia este cercetată penal. Dar în libertate.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » S-a folosit de fiul său de numai doi ani să fure un parfum dintr-un supermarket