Sărbătoare 22 martie 2024. Cine au fost Sfântul Vasile de Ancira şi Sfânta Drosida
Vineri, 22 martie 2024, românii îi prăznuiesc pe Sfântul Vasile de Ancira şi Sfânta Drosida, sfinţi cu care românii sunt mai puţin familiarizaţi.
- Sfântul Vasile de Ancira şi Sfânta Drosida sunt prăznuiţi pe 22 martie.
Pe 22 martie este prăznuită moartea mucenicească a Sfintei Drosida. Despre Sfânta Drosida se cunosc, în general, foarte puţine detalii.
Totuşi, conform crestinortodox.ro, ar exista informaţii care arată că Sfânta Drosida a fost, nici mai mult, nici mai puţin, decât fiica împăratului Traian. De asemenea, ar exista informaţii care arată că primele menţiuni despre Sfânta Drosida apar pe vremea Sfântului Ioan Gură de Aur, când acesta era preot în Antiohia.
Sursa amintită precizează că Sfântul Vasile de Ancira a mucenicit sub arieni, pe vremea domniei împăratului Constantiu. Sfântul Vasile de Ancira era cunoscut încă din acele vremuri pentru râvna de a apăra dreapta credinţă ortodoxă chiar şi împotriva împăratului păgân.
Împăratul Iulian Apostatul îi prigonea puternic pe creştini, iar Sfântul Vasile de Ancira a mustrat public necredinţa împăratului, astfel că acesta, mâniat, a decis aruncarea în închisoare a Sfântului Vasile de Ancira.
Împăratul Iulian Apostatul a căutat să-l atragă pe sfânt de partea lui, pentru a nu fi obligat să-l condamne la moarte şi, astfel, poporul să se revolte împotriva lui. Totuşi, Sfântul Vasile de Ancira a refuzat să se dezică de dragostea pentru Hristos, astfel că împăratul Iulian Apostatul a condamnat ca Sfântul Vasile de Ancira să fie jupuit de viu.
A existat chiar un moment în care împăratul a mers în Ancira, pentru a vedea dacă sfântul nu s-a răzgândit, însă, când l-a văzut pe împărat, Sfântul Vasile de Ancira a luat o fâşie de piele, a aruncat-o pe jos şi a spus - "Apucă şi mănâncă, împărate, căci dulce îţi este ţie acest fel de hrană, iar mie Hristos îmi este Viaţă!".
A fost momentul în care împăratul Iulian Apostatul şi-a dat seama că nu mai există cale de întors, astfel că a plecat ruşinat din Ancira, însă nu înainte de a ordona chinuitorilor să continue demersul de a-l jupui pe sfânt de viu. În cele din urmă, Sfântul Vasile de Ancira şi-a dat duhul în 363.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰