Observator » Ştiri sociale » Sărbători triste pentru sinistraţii din comuna vâlceană Alunu. Crăciunul îi prinde în centre sociale

Sărbători triste pentru sinistraţii din comuna vâlceană Alunu. Crăciunul îi prinde în centre sociale

Editor Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 21.12.2017, 16:45 | Modificat la 21.12.2017, 17:44

A trecut mai bine de o jumătate de an de când halda de steril le-a înghiţit casele celor din comuna vâlceană Alunu. Crăciunul îi prinde în alte adăposturi.

A trecut mai bine de o jumătate de an de când halda de steril le-a înghiţit casele celor din comuna vâlceană Alunu. Crăciunul îi prinde în alte adăposturi, în centre sociale sau în locuinţe modulare.

Pentru unul dintre sinistraţi, Crăciunul parcă nici n-ar veni. Bărbatul a rămas fără nimic, după ce casa i-a fost înghiţită de pământ. Locuieşte acum într-un centru social. Şi încearcă să depăşească momentul dificil prin care a fost nevoit să treacă. 

Nu ştiu ce sărbători or mai fi. Nu se mai numesc sărbători la noi. Am intrat parcă într-o depresie, mărturiseşte omul.

Articolul continuă după reclamă

Aceleaşi sentimente îi încearcă şi pe ceilalţi membri ai Centrului din Alunu. 

Mai rău de atât, n-avem cum. E foarte greu. Am muncit foarte mult, am luat-o de la zero. Bine că am avut unde ne adăposti, povesteşte o femeie.

Cel mai greu o duc însă familiile care stau în locuinţe modulare, în doar câţiva metri pătraţi, în frig. 

Pe acelaşi subiect

Şi în timp ce famillile suferă, autorităţile n-au niciun răspuns . 

Cristian Birăruți, primar Comuna Alunu:

Până acum nu este absolut nimic concret. Când se va cunoaşte cine e responsabil, va plăti, dar până atunci cred că oamenii trebuie să fie despăgubiţi. 

Până acum, sinistratii n-au primit niciun ajutor. Mai mult, e posibil ca halda de steril să se reactiveze în orice moment.