Scandal URIAȘ la o școală din Craiova, după ce o profesoară ar fi JIGNIT o elevă! Dascălul are acum dosar PENAL
O profesoară de la Şcoala Specială Sfântul Mina din Craiova este acuzată că a jignit o fată de 13 ani, elevă în clasa a V-a.
O profesoară de la Şcoala Specială Sfântul Mina din Craiova este acuzată că a jignit o fată de 13 ani, elevă în clasa a V-a. Mama fetei a sesizat poliţia, care a deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de purtare abuzivă, scrie News.ro
Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, pe data de 9 noiembrie, în jurul orei 18.30, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie au fost sesizaţi prin 112 că o profesoară de la Şcoala Specială Sfântul Mina a jignit o elevă.
Astfel, o femeie de 38 de ani din Craiova i-a anunţat pe oamenii legii că fiica ei, în vârstă de 13 ani, elevă în clasa a V-a la unitatea de învăţământ, a fost jignită în timp ce se afla la cursuri de o profesoară.
“În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situaţiei de fapt”, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.
Conform datelor de pe siteul unităţii de învăţământ, Şcoala Specială Sfântul Mina are în evidenţă peste 156 de copii, proveniţi atât din mediul urban, cât şi din mediul rural, organizaţi în două grupe de grădiniţă, opt clase de învăţământ primar şi 12 clase de învăţământ gimnazial.
“Procesul educaţional - terapeutic se adresează copiilor cu deficienţe moderate, grave,severe / profunde şi asociate, prin programe specializate şi individualizate pe potenţialul fiecărui elev”, se mai arată pe siteul “Şcolii Speciale Sf. Mina”.
Sursă: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰