Scandal pe averea lui Ștefan Iordache
Scandal la cinci ani după moartea marelui actor Ştefan Iordache. Rudele soţiei sale au cerut anularea testamentului prin care cei doi îşi lăsaseră toată averea prietenilor apropiaţi.
Miza procesului ar fi, de fapt, nişte tablouri pe care Nicolae Toniza i le-ar fi lăsat nepoatei sale, Mihaela. Soţia lui Ştefan Iordache.
Ileana Iordache, sora regretatului actor s-a gândit azi mai mult ca în toate zilele la fratele ei. Ar fi împlinit 73 de ani. N-a reuşit să ajungă la mormântul de la Gruiu, dar a aprins o candelă acasă. Şi a depănat pentru a cine ştie câta oară cele mai dragi amintiri.
Şi prietenii de odinioară s-au gândit cu tristeţe la actorul, dar mai ales la prietenul şi OMUL, Ştefan Iordache. Pe maestrul Ştefan Iordache l-au legat multe de Nelu Ploieşteanu. Dar mai ales o prietenie curată.
Nelu Ploieşteanu nu ştie cine sunt rudele care au deschis acum un proces pe averea actorului. Nimeni nu-i cunoaşte pe cei care pretind a fi rudele Mihaelei Toniza, soţia actorului. Cert este că, aceste aşa zise rude cer anularea testamentului celor doi soţi.
Pe lista celor daţi în judecată de rudele Mihaelei Tonitza Iordache, pe lânga sora actorului, sunt şi câţiva dintre cei mai apropiaţi prieteni de familie. Printre ei, regizorul Şerban Marinescu, medicul Dana Safta şi fostul deputat Dan Ghibernea.
Finul Marian are grijă de ea deşi şi el stă în Bucureşti şi când se duce sambăta , duminica pe acolo mai e câte cineva dar acum, iarna, e greu de intrat
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰