Video Sezonul de schi, prelungit cu cel puţin o săptămână. Iubitorii sporturilor de iarnă se pot bucura de pârtie în miezul primăverii
Stratul consistent de omăt depus în masivul Postăvarul în weekendul tocmai încheiat a prelungit sezonul de schi cu cel puţin o săptămână. Astfel iubitorii sporturilor de iarnă se pot bucura de pârtie chiar în miezul primăverii.
Au fost ninsori consistente la peste 1000 de metri altitudine, în masivul Postăvaru, astfel încât stratul de bază are aproximativ 40 de centimentri, cu aproximativ 10 centimentri de strat nou depus, iar în zona inferioară stratul de bază este de aproximativ 20 de centimentri. Se poate coborî din zona superioară a masivului Postăvaru până în staţiune Poiana Braşov pe pârtiile Subteleferic şi Sulinar. De asemenea, până după Paşte, iubitorii sporturilor de iarnă vor putea schia şi pe pârtia pentru începători.
Salvamontiştii avertizezaă însă asupra zonelor care sunt semnalizate a fi în afara domeniului schiabil deschis, nu vă aveturaţi acolo chiar dacă stradul de zăpadă pare uniform, pentru că grosimea lui nu permite schiatul în condiţii de siguranţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰