SFÂRŞIT CUMPLIT pentru un bărbat din Vaslui! Omul lucra la turla bisericii, când s-a întâmplat tragedia
Un muncitor care lucra pe acoperiş s-a prăbuşit de la aproape 10 metri înălţime. Bărbatul în vârstă de 50 de ani nu a mai putut fi salvat de medici. Colegii cred că omul s-a dezechilibrat din cauza vântului care bătea cu putere. O anchetă va stabili dacă bărbatul avea pregătirea necesară pentru a munci la înălţime.

Oamenii lucrau deja de câteva zile la bisericii din Soleşti. A fost de ajuns un moment de neatenţie, ca unul dintre ei, în vârstă de 50 de ani, să-şi piardă echilibrul şi să cadă în gol de pe turlă.
Muncitorul nu a avut nicio şansă. A picat de la o înălţime de şapte metri şi s-a izbit de ciment. Unul dintre preoţi a sunat de urgenţă la ambulanţă, în speranţa că bărbatul ar putea fi totuşi salvat.
Însă medicii nu au avut altceva de făcut decât să constate decesul. Poliţiştii au urcat şi ei pe acoperişul bisericii, să înţeleagă cum s-a produs tragedia.
Inspectorii de muncă vor face verificări pentru a stabili dacă muncitorul lucra cu forme legale şi purta echipament de protecţie. Poliţiştii au deschis şi ei o anchetă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰