Silicoanele nu mai sunt la liber în spitalul de Arşi din Capitală
Frica păzeşte bostănăria spune o vorbă din popor. Personalul de la spitalul de Arşi din Capitală o aplică la milimetru. După ce nouă medici au fost reţinuţi pentru că ar fi făcut, ilegal, operaţii estetice, în spital nu se mai negociază.
Frica păzeşte bostănăria spune o vorbă din popor. Personalul de la spitalul de Arşi din capitală o aplică la milimetru. După ce 9 medici au fost reţinuţi pentru că ar fi făcut, ilegal, operaţii estetice, în spital nu se mai negociază.
Cine vrea un nas drept sau un bust mai generos pe bani mai puţini, trebuie să meargă în altă parte. Cadrele medicale nu mai au voie să facă intervenţii estetice până nu se termină procesul
Spitalul a intrat în atenţia anchetatorilor acum o jumătate de an. Mascaţii au ridicat, atunci, nouă medici. Toţi, spun autorităţile, s-ar fi îmbogăţit după ce au pus silicoane şi au reparat nasuri, pe banii statului.
În urmă cu un an, agendele mediciilor erau pline. Acum, în spital e linişte când vine vorba despre frumuseţe.
Deocamdată Casa de Asigurări de Sănătate nu ne dă voie să operăm în spital nimic din chestiile astea.
Procurorii spun că doctorii de la Spitalul de Arşi puseseră la cale un mecanism complex: pacienta era operată sub un diagnostic fals, iar banii pe operaţie intrau în buzunarele chirurgilor. În acelaşi timp, intervenţia era decontată pentru se putea justifica internarea şi materialele folosite.
Modelul Mădălina Secuianu a fost unul dintre cei 36 de pacienţi care au dat cu subsemnatul pentru sâni puşi în spitalul de stat pe 2.500 de euro, fără chitanţă. Pentru o rinoplastie, nici sutele de euro nu-i mai clintesc acum pe medici.
Reprezentanţii Spitalului de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Arsuri n-au dorit să comenteze situaţia de acum. Dar, au ţinut să precizeze că fac faţă greu tuturor cazurilor de când au rămas mai puţini medici în spital.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰