Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Solstiţiu de vară 2025. Tradiţii şi obiceiuri în cea mai lungă zi din an

Solstițiul de vară, cea mai caldă zi din iunie şi cea mai lungă din an marchează momentul în care începe vara din punct de vedere astronomic. Este o zi de care, în diferite culturi, sunt legate o mulțime de tradiții și ritualuri. 

de Redactia Observator

la 20.06.2025 , 19:28

Solstiţiu de vară 2025. Tradiţii şi obiceiuri în cea mai lungă zi din an Solstiţiu de vară 2025. Tradiţii şi obiceiuri în cea mai lungă zi din an - Arhiva Observator

Solstiţiul de vară are loc anul acesta vineri spre sâmbătă, la ora 02.42, ziua de 21 iunie fiind cea mai lungă din an şi marcând începutul verii astronomice. Durata zilei va fi de 15h 32m, cea a nopţii fiind de numai 8h 28m.

Potrivit Wikipedia, în astronomie, se numesc solstiții cele două momente din an când planul determinat de centrul Soarelui și de axa de rotație a Pământului este perpendicular pe planul orbitei Pământului. În cele două momente ale anului unghiul făcut de razele soarelui cu orizontul la amiază este cel mai mare, în timpul verii sau cel mai mic, în timpul iernii.

Denumirea de solstiţiu este dată de faptul că, la data respectivă, are loc schimbarea gradientului mişcării Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia. Crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungeşte toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor "nopţi albe", potrivit sursei citate.

Articolul continuă după reclamă

Solstiţiu de vară 2025. Tradiţii şi obiceiuri

Tradiţia şi superstiţiile privind solstiţiul de vară au rădăcini străvechi, fiindcă cea mai lungă zi iluminată de Soare, a anului, considerată punct de balanţă, de răscruce, de schimbare, o zi a absolutului, înscrisă sub semnul focului, care este simbolul soarelui.

Atotputernicia soarelui de la solstiţiu se celebrează, la români, prin focurile de Sânziene, aprinse pe locul cel mai ridicat. Încinşi cu brâuri de pelin, oamenii se rotesc în jurul focului, apoi aruncă aceste brâuri ca să ardă odată cu toate posibilele necazuri care ar fi să vină. Din cele mai vechi timpuri, solstiţiul de vară a constituit un mare prilej de bucurie şi sărbătoare, fiind legat de momentul strângerii recoltei. La început, serbarea coincidea cu data solstiţiului, adică 21 iunie. Mai târziu, ceremonialul fiind considerat de către biserică drept păgân, a fost mutat pe 24 iunie - ziua dedicată Sfântului Ioan Botezătorul.

În timp, Noaptea de Sânziene - cum este denumită în folclorul românesc - a devenit o serbare populară, cu caracter tradiţional, ce se desfăşoară diferit în funcţie de ţara respectivă şi chiar de regiunea respectivă. Pentru ţărani, această zi este foarte importantă pentru prognoza vremii. În credinţa populară, se crede că, dacă plouă de Sf. Ioan Botezătorul (Sânziene) sau după, este de rău augur deoarece următoarele 40 de zile va ploua neîncetat, deci recolta de grâu, alune de pădure şi salată va fi distrusă, potrivit etnologului Ion Ghinoiu, în volumul "Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român" (2000). 

Oameni se strâng la Stonehenge pentru solstițiul de vară

Solstiţiul de vară este sărbătorit an de an cu mare fast la Stonehenge şi asta pentru că se spune că locul ar deţine puteri mistice. Mii de oameni se adună în fiecare an în jurul ansamblului de piatră pentru a celebra cea mai lungă zi din emisfera nordică, zi ce marchează oficial startul verii.

La solstițiu, soarele răsare în spatele intrării în cercul de piatră, iar razele de lumină sunt canalizate în centrul monumentului. Istoricii spun chiar că strămoşii au construit faimosul ansamblu cu intenţia de a onora acest moment.

Organizaţia Naţiunilor Unite a decis celebrarea solstiţiului, la 21 iunie, în fiecare an, ca întruchipare a unităţii moştenirii culturale şi a tradiţiilor de secole. 

Următoarele date ale solstiţiului

  • 2026 - 21 iunie -  08:24 - 21 decembrie - 20:50
  • 2027 - 21 iunie - 14:11 - 22 decembrie -  02:42
  • 2028 - 20 iunie - 20:02 - 21 decembrie - 08:19
  • 2029 - 21 iunie - 01:48 - 21 decembrie -14:14
  • 2030 - 21 iunie - 07:31 - 21 decembrie - 20:09
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Ştiri sociale » Solstiţiu de vară 2025. Tradiţii şi obiceiuri în cea mai lungă zi din an