Antena Meniu Search
x

Special! Mesele mici și dese, cheia marilor diete

Probabil cea mai simplă dietă din lume este cea care impune să mănânci puţin şi des! Asta înseamnând 3 mese principale şi 2 gustări. Cu toate acestea, mulţi oameni care ţin acest regim nu reuşesc să dea jos un gram.

Vezi și

 De ce nu funcţionează această cură de slăbire şi în cazul lor? Pentru că nu au identificat, deocamdată, ce înseamnă "puţin". Şi asta pentru că "puţin" nu se referă doar la cantitatea de alimente, ci mai ales la numărul de calorii ingerate la o masă.

Am putea crede că adepţii unui fizic de invidiat se ghidează după următorul proverb: mesele mici şi dese, cheia marilor succese.

Deci, dacă alegem să respectăm regula meselor mici şi dese, trebuie să fim atenţi la ce mâncăm. O bucăţică de ceafă de porc şi câţiva cartofi prăjiţi nu formează o masă sănătoasă. Şi nici săracă în calorii. E un lucru demn de memorat, în caz contrar.

Dar chiar şi atunci când întrecem limita, iar "puţin" se transformă în "puţin mai mult", există o soluţie la îndemâna oricui. Din păcate lipsa timpului şi alergătura dintr-un loc în altul îi face pe români să mănânce puţin şi nesănătos.

Covrigii, gogoşile şi hamburgerii sunt doar câteva dintre gustările pe care românii le iau pe fugă, dar care nu fac decât să ne aducă un surplus de kilograme. Cel mai bine este să respectăm metoda clasică şi să ne luăm un pacheţel la noi din care să nu lipsească fructele. De altfel, aşa cum spune şi proverbul, un măr pe zi ţine doctorul departe.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » Special! Mesele mici și dese, cheia marilor diete