Antena Meniu Search
x

Curs valutar

SPECIAL! Muzica face copiii mai inteligenţi

Muzica ne binedispune, ne relaxează şi ne inspiră sau chiar ne ajută să lucrăm mai cu spor! Însă a cincea artă mai are un efect: îi ajută pe copii să fie mai sociabili, mai creativi şi chiar mai inteligenţi.

de Redactia Observator

la 22.09.2014 , 21:10

 Muzica ne binedispune, ne relaxează şi ne inspiră sau chiar ne ajută să lucrăm mai cu spor! Însă a cincea artă mai are un efect: îi ajută pe copii să fie mai sociabili, mai creativi şi chiar mai inteligenţi.

Bineînţeles, există şi o condiţie: ca cei mici nu doar să asculte, ci şi să studieze un instrument, indiferent care ar fi acela. Bine, mi-e greu să cred că trianglul, spre exemplu, ar transforma un puşti mediocru într-un geniu în viaţă. Dar sunt sigură că cercetătorii canadieni - autorii studiului - m-ar contrazice. În opinia lor, nu contează cum înveţi muzica. Important e s-o înveţi.

Fiecare părinte încearcă să îşi implice copilul în cât mai multe activităţi care să îl ajute pe termen lung. Unii îl inscriu la lecţii de actorie, alţii la înot sau călărie, dar există şi acei părinţi care consideră că a învăţa să cânte la un instrument poate fi lozul câştigător pentru cel mic. Şi au dreptate.

Vezi și

În plus, cercetătorii canadieni au descoperit că în cazul acelor copii care învaţă să cânte la un instrument, se creează o legătură mai profundă între emisferele cerebrale, fapt ce îi face pe cei mici mai. deştepţi. Iar cu un profesor bun, pot ajunge chiar să facă performanţă.

Adi Manolovici îi învaţă pe copiii pasionaţi să cânte la chitară. Mulţi dintre cei care i-au fost elevi la Academia de Rock sunt acum prezenţi pe marile scene, în timp ce alţii se pregătesc cu interes pentru o carieră de succes. Dar indiferent că miza este faima sau doar relaxarea, lecţiile de chitară sunt un mare câştig pentru toţi.

Adi Manolovici spune că vârsta optimă la care un copil poate începe să înveţe să cânte la chitară este cea de 7- 8 ani. Vârstă la care a început lecţiile şi Ioannis, iar acum, după alţi 3 ani, cântă deja pe scenă cu profesorul său şi spune că în această perioadă s-au schimbat foarte multe lucruri în bine.

Pentru Ioannis, muzica înseamnă şi pasiune şi deşi lecţiile cu Adi Manolovici au loc o dată pe săptămână, nu trece zi fără măcar o oră de repetiţii acasă.

Aşadar, cântatul la un instrument şi lecţiile de muzică în copilărie nu sunt doar o modalitate de relaxare şi de petrecere a timpului liber. Ele vin la pachet cu beneficii de care cel mic se va bucura şi atunci când va ajunge la vârsta maturităţii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » SPECIAL! Muzica face copiii mai inteligenţi