Antena Meniu Search
x

Curs valutar

SPECIAL! Parfumul de lux, cadoul perfect de Valentine's Day!

Se apropie Valentine's Day! Pentru cei cu dare de mână un cadou perfect pentru iubită ar fi un parfum de lux. Preţurile acestora poate ajunge chiar şi la 5.000 de lei.

de Redactia Observator

la 12.02.2014 , 20:48

 Aceste accesorii se umplu din fântânile care în compoziţia lor au uleiul pur. Există desigur şi variantele care conţin deja esenţele unice.

Există parfumul într-o rezervă, care poate fi folosit în acest obiect de budoire, iar varianta de aplicare este cea clasică pe care o foloseau doamnele din înalta societate în perioada evului mediu.

Iar dacă dragostea ar avea un preţ olfactiv, cu siguranţă acesta ar fi cel corect. Este un parfum ce ajunge undeva la 5000 de lei. 200 de sticluţe în toată lumea au fost create la începutul anului 2012 şi au mai rămas doar câteva.

Vezi și

Parfumul preferat al lui Napoleon Bonaparte vine însoţit de cel al consoartei împăratului, Josephine.

Piramida olfactivă îi permite să se personalizeze în funcţie de ph-ul pielii. Pentru nopţile fierbinţi există şi lumânări cu arome afrodisiace.

Este o lumânare dedicată iubitei lu Henry al Doilea, Rosamund Cliford. În compoziţie se regăsesc acordurile de trandafir, pentru că de acolo i se şi trage numele, iar pe lângă acesta mai are note de centrifolie.

Nu uitaţi una dintre cele mai importante reguli atunci când cumpăraţi un parfum. Atunci când trebuie să alegeţi între mai multe arome este bine să aveţi la îndemână un bol cu boabe de cafea pe care să le mirosiţi, pentru un fel de resetare olfactivă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » SPECIAL! Parfumul de lux, cadoul perfect de Valentine's Day!