Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Spectacol de excepție în Piatra Neamț! Cavalerii au luat cu asalt Curtea Domnească

La o întoarcere în timp au asistat şi oamenii care au participat la Sărbătoarea Curţii Domneşti din Piatra Neamţ! Domniţele, cavalerii, dar şi negustorii au invadat străzile oraşului. Dar, pe lângă multitudinea de personaje colorate, a mai existat un punct de interes: plăcintele enorme, pregătite special pentru acest eveniment.

de Redactia Observator

la 08.05.2017 , 16:57

La o întoarcere în timp au asistat şi oamenii care au participat la Sărbătoarea Curţii Domneşti din Piatra Neamţ! Domniţele, cavalerii, dar şi negustorii au invadat străzile oraşului. Dar, pe lângă multitudinea de personaje colorate, a mai existat un punct de interes: plăcintele enorme, pregătite special pentru acest eveniment.

Aşa au fost întâmpinaţi locuitorii din Piatra Neamţ. Iar cavalerii au făcut un spectacol pe cinste pe scena din centrul oraşului care, pentru o zi întreagă, s-a întors în timp.

Curajoşii au avut ocazia chiar să lupte cu cei mai buni dintre ostaşii împărţiţi în două tabere - otomană şi moldovenească. 

Vezi și

Domniţele au fost cele cele care au destins atmosfera. Îmbrăcate în straie medievale, tinerele au invitat spectatorii la cursuri de dans, ca pe vremuri. 

Vizitatorii mai curioşi au avut ocazia să înveţe şi diverse meşteşuguri - olărit, împletituri din nuiele sau zale, confecţionarea măştilor şi bătutul monedelor. Iar seara a culminat cu un spectacol de la care nu au lipsit făcliile şi fachirii. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Spectacol de excepție în Piatra Neamț! Cavalerii au luat cu asalt Curtea Domnească