Statul îi tratează cu indiferenţă pe copiii infectaţi cu HIV
Viaţa copiilor infectaţi cu HIV atârnă de un fir de aţă, iar statul îi tratează cu indiferenţă. Au fost lăsaţi fără medicamente. Mama unuia dintre copiii bolnavi arată cu degetul spre sistemul medical de două ori.
- SURSE: Plafonarea facturilor la gaze, prelungită cu un an, iar la curent electric numai până în iulie. DETALII la Observator 12:00
- "Este momentul de care europenii se temeau." Cutremur în Europa după ce Trump și Putin au anunțat negocieri pentru Ucraina, excluzând UE
Viaţa copiilor infectaţi cu HIV atârnă de un fir de aţă, iar statul îi tratează cu indiferenţă. Au fost lăsaţi fără medicamente. Mama unuia dintre copiii bolnavi arată cu degetul spre sistemul medical de două ori.
E convinsă că fiul ei a luat virusul letal chiar din spital. După o banală operaţie de polipi. Tratamentul care îi ţine copilul în viaţă nu se găseşte în România. După sesizarea echipei Observator, şefii din Sănătate anunţă că medicamentele sunt în curs de livrare.
O banală operaţie de polipi i-a dat viaţa peste cap. După intervenţie, Ştefan s-a simţit din ce în ce mai rău şi abia după un an şi jumătate a primit diagnosticul cumplit.
Următoarele zeci de analize au arătat că niciun alt membru al familiei nu are virusul HIV. Doar băieţelul lor. Iar Ştefan este prea mic să afle adevărul. Ştie că ia doar câteva vitamine.
- 13 febuarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 13 februarie, Sfântul Cuvios Martinian; Sfintii Apostoli Acvila şi Priscila; Sfântul Ierarh Evloghie. Sărbătoare...
- Evenimente în Bucureşti, joi 13 februarie. Ce nu trebuie să ratezi
- 12 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 12 februarie, Sfântul Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
De mai bine de o lună, băiatul primeşte un tratament făcut. din ochi. În spitale nu mai există medicamente speciale pentru copii şi este nevoit să ia bucăţi din pastilele adulţilor infectaţi cu HIV.
Şefii Ministerului Sănătăţii promit că Ştefan va avea tratament la timp. De săptămâna viitoare. Producătorul de medicamente a întârziat livrarea.
La Bacău, o femeie infectată în spital cu virusul HIV a câştigat procesul cu statul şi despăgubiri de milioane de euro. Acum e rândul lui Ştefan. Mama lui va merge până în pânzele albe.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰