Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Suplimentul admitere 2015 apare , gratuit, împreună cu Jurnalul Naţional

Admiterea în învăţământul superior este momentul în care un tânăr paşeşte în viata de adult şi în care îşi alege direcţia profesională. Şi pentru că este un pas extrem de important, proaspeţii absolvenţi au nevoie să fie informaţi, pentru a putea face cele mai bune alegeri

de Redactia Observator

la 29.06.2015 , 08:13

Admiterea în învăţământul superior este momentul în care un tânăr paşeşte în viata de adult şi în care îşi alege direcţia profesională. Şi pentru că este un pas extrem de important, prospeţii absolvenţi au nevoie să fie informaţi, pentru a putea face cele mai bune alegeri

Care sunt cele mai vânate facultăţi? Care sunt specializările care îţi asigură un job sigur? La ce trebuie să se aştepte viitorii studenţi? Răspunsurile la aceste întrebări şi alte informaţii despre noul an universitar le puteţi afla din suplimentul de Admitere 2015 ce apare astăzi, gratuit, împreună cu Jurnalul Naţional.

Candidaţii din acest an mai pot afla şi ce facultăţi sau specializări noi există sau ce schimbări aduce Legea Educaţiei Naţionale.

Vezi și

Baftă la exemen!

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Suplimentul admitere 2015 apare , gratuit, împreună cu Jurnalul Naţional