Un tânăr din Mureş lucrează ca pompier voluntar de 2 ani. Vocaţia de salvator vine din familie
Cei mai mulţi dintre tineri îşi aleg meseria, dar sunt şi aceia pe care profesia îi alege. Vorbim despre oamenii născuţi parcă pentru ceea ce fac. Este şi cazul unui tânăr din Moreşti, Mureş.
- Voluntari care uneori fac diferenţa.
- La ultimul incendiu din localitate, adolescentul a ajutat ca focul să nu se extindă.
Deşi este la vârsta la care alţii se întreabă ce vor să facă în viaţă, Alin şi-a găsit vocaţia: vrea să salveze vieţi. Şi ca să fie sigur că îşi urmează destinul, lucrează ca pompier voluntar de aproape 2 ani.
Alin este norocos. Deşi este foarte tânăr ştie destul de bine cum va arăta viitorul lui. A avut însă de la cine să moştenească dorinţa de a salva: bunicul său a fost şi el pompier voluntar, iar tatăl a făcut armata la pompieri.
Alin Raul Farcaş: Eu inca nu m-am asezat, inca sunt dispus sa experimentez si sa invat, dar mi-am dat seama ca fac ce trebuie atunci cand am putut sa salvez prima victima, sa sting primul incendiu
Băiatul este voluntar la pompieri şi în doi ani de activitate a acumulat experienţă şi emoţii de tot felul.
Alin Raul Farcaş: Am iesit din garda la 8 dimineata, am intarziat la prima ora, imi cer scuze doamnei diriginte, la a doua ora am avut matematica, eu mai mult adormit decat treaz suna clopotelul sa iesim in pauza. Şi eu am fugit pe hol, profesorul era inca in casa, si mi-am dat seama ca nu sunt la unitate ca nu imi gaseam bocancii in hol. Aduce o foarte mare satisfactie cand vezi ca poti apara civili, bunuri, vieti omenesti si nu numai.
Viorel Socol, director colegiu agricol: Cunoscandu-l pe Alin inca din clasa a 9a sunt sigur ca nu se va opri aici.
Ca Alin sunt şi alţi adolescenţi care încearcă să-şi găsească drumul în viaţă încă din anii liceului.
Diana Matei, director adjunct colegiu agricol: Am incercat sa incurajam tinerii sa participe la cat mai multe activitati de voluntariat ca sa se descurce in viata
Plutonier Daniel Petru Dan purtător de cuvânt ISU Mureș: Din 2016 de cand a inceput programul salvator din pasiune ne-au trecut pragul peste 200 de voluntari
Voluntari care uneori fac diferenţa. La ultimul incendiu din localitatea unde locuieşte, adolescentul a ajuns înaintea colegilor săi şi a ajutat ca focul să nu se extindă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰