Taragotul fermecat l-a salvat pe Dumitru Fărcaş
Maestrul a scăpat de un dosar penal. Nouă luni a stat în anchetă, pentru că a condus băut. Dar la final altceva a contat. Procurorii au remarcat că e o personalitate culturală. I-au numărat distincţiile şi au semnat pentru clasarea dosarului.
Maestrul a scăpat de un dosar penal. Nouă luni a stat în anchetă, pentru că a condus băut. Dar la final altceva a contat. Procurorii au remarcat că e o personalitate culturală. I-au numărat distincţiile şi au semnat pentru clasarea dosarului.
Nu degeaba i se spune. maestrul. I-a vrăjit pe români cu taragotul lui. Un admirator s-a dovedit a fi şi procurorul de caz. Nouă luni, magistratul a întors dosarul, deschis pe numele lui Dumitru Fărcaş, pe toate feţele. Până la urmă, a decis! La 78 de ani, artistul nu merită să fie judecat, chiar dacă a condus băut.
"A circulat pe o distanţă. scurtă, de sub o sută de metri, pe timp de noapte, când circulaţia, atât rutieră cât şi pietonală, este redusă. Alcolemia inculpatului a fost. relativ redusă, de 1,05 grame la mie."
"Relativ redusă", spune procurorul. Legea arată că a depăşat pragul în care se aplică o amendă, ci a fost cazul de dosar penal. Întâmplarea a avut loc anul trecut, în toamnă, când artistul mergea spre casă.
Când a ajuns acasă, avea permisul ridicat. Astăzi, Dumitru Fărcaş le-a spus reporterilor că procurorul l-a sunat să-l anunte că va putea din nou conduce. Magistratul mai scrie în motivarea închiderii dosarul că a contat mult că e o. personalitate culturală! E profesor universitar, are titlul de doctor Honoris Cauza la Universitate din Târgu-Jiu şi cetăţean de onoare în Baia Mare şu Cluj-Napoca.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰