Observator » Ştiri sociale » Tentativă de jaf ca-n filme la o casă de amanet din Piatra Neamţ! Un bărbat a spart zidul unei covrigării ca să ajungă într-o cafenea, unde a repetat figura

Tentativă de jaf ca-n filme la o casă de amanet din Piatra Neamţ! Un bărbat a spart zidul unei covrigării ca să ajungă într-o cafenea, unde a repetat figura

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 13.01.2018, 08:46 | Modificat la 13.01.2018, 10:21

Un bărbat a vrut să dea lovitura la o casă de amanet din centrul oraşului, în speranţa că va pleca încărcat cu bijuterii şi alte bunuri de valoare. Şi a pus la cale o strategie demnă de un scenarist de Hollywood.

Hoţul a intrat, mai întâi, prin efracţie într-o covrigărie, apoi a spart zidul care dădea într-o cafenea, unde a repetat operaţiunea. Numai că acolo i s-a înfundat.

A încercat să găurească zidul exact în zona în care, în magazinul de bijuterii, era un dulap metalic prevăzut cu senzori de vibraţie. Iar alarma s-a declanşat şi l-a dat în vileag. Camerele de supraveghere au surprins un singur hoţ, îmbrăcat în negru și cu cagulă.

Articolul continuă după reclamă

Polițiștii cred, însă, că acesta ar fi avut un complice şi încearcă să dea de urma celor doi.