"Ţi se ridică părul pe șira spinării la auzul țipetelor sfâșietoare. Îi ții în brațe o vreme și încerci să fii tare pentru ei", spune un poliţist despre tragediile de pe şosele
Aproape zilnic pe şoselele din România, tragediile continuă să se producă. Sunt oameni care îşi pierd partenerii de viaţă, copiii şi rudele apropiate.
Cumplitul accident rutier din Bacău, în care şapte persoane au murit, iar două familii au fost decimate, l-au determinat pe poliţistul Dan Georgescu, poliţist în Mangalia şi administrator al paginii de Facebook “Politiştii au umor” să povestească cum se văd aceste drame din cealaltă parte, cea a poliţistului aflat în misiune.
„Chiar dacă avem ani de experiență, de fiecare dată ți se ridică părul pe șira spinării la auzul țipetelor sfâșietoare, la vederea disperării din ochii oamenilor. Îi ții în brațe o vreme și încerci să fii tare pentru ei. Apoi îți ștergi lacrimile din colțul ochilor”, spune omul legii.
Dramele de dincolo de accidente
Iată postarea integrală: „Cel puțin 1 persoană, la fiecare oră, a murit în accidente rutiere, în ultimele 24 de ore în România! Din păcate, printre victime se află și copii. Cauzele: viteza și depășirile neregulamentare. Nimic nu este mai greu pentru un polițist decât să anunțe rudele celor decedați că aceștia din urmă pur și simplu nu mai sunt. Nu vreți să asistați la așa ceva. Chiar dacă avem ani de experiență, de fiecare dată ți se ridică părul pe șira spinării la auzul țipetelor sfâșietoare, la vederea disperării din ochii oamenilor. Îi ții în brațe o vreme și încerci să fii tare pentru ei. Apoi îți ștergi lacrimile din colțul ochilor. Este prea mult, oricât am arăta cu degetul și oricâți vinovați am căuta. Drumuri bune!”
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰