Titlularizare 2020. Examenul pentru profesori a fost suspendat, ca urmare a prelungirii stării de alertă
Titlularizarea 2020 se suspendă pentru a respecta legea prin care este instituită starea de alertă, care prevede că instituțiile publice nu pot organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante, arată Ministerul Educației într-o informare de presă.

- Moştenirea lui Iohannis, după 10 ani la Cotroceni: "Dumnezeu să binecuvânteze România". DETALII la Observator 19:00
- Klaus Iohannis îşi încheie astăzi mandatul de preşedinte, printr-o ceremonie la Palatul Cotroceni
- Starea de alertă a fost prelungită începând cu 17 iunie, prin Hotărâre de Guvern.
- Înscrierile pentru examenul de titularizare ar fi trebuit să înceapă pe 18 iunie.
Examenul de titlularizare va fi organizat imediat după încetarea stării e alertă, adică după 15 iulie, dată la care era programată proba scrisă de la titularizare.
Înscrierile pentru examenul de titularizare ar fi trebuit să înceapă azi, pe 18 iunie.
”În acest context, Ministerul Educației și Cercetării, pentru respectarea cadrului legal în vigoare, a emis Ordinul pentru suspendarea organizării și desfășurării unor activități prevăzute în anexa nr. 19 la Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021, aprobată prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr.5.259/2019, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în comunicatul Ministerului Educației.
După încetarea stării de alertă, Ministerul Educației și Cercetării va dispune reluarea acestor activități, care se vor realiza conform unui calendar aprobat prin ordin al ministrului, se mai arată în comunicat.
Legea 55/2020 care reglementează starea de alertă pe teritoriul României prevede la articolul 27, alineatul 3 următoarele: „Pe durata stării de alertă, în instituțiile și autoritățile publice se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante și temporar vacante”.
Conform acestei legi, concursul național de angajare în învățământ este contrar legii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰