Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tradiții și obiceiuri de 1 ianuarie - Sfântul Vasile. Fetele nemăritate împletesc crenguţe

Pe 1 ianuarie, în prima zi din an, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Vasile, unul dintre cei mai importanți părinți ai Bisericii.

de Daniel Murărescu

la 31.12.2020 , 17:19

Sfântul Vasile cel Mare Sfântul Vasile cel Mare - basilica.ro
  • Aproape 600.000 de români îşi sărbătoresc onomastica pe 1 ianuarie

Tradiții în popor de 1 ianuarie - Sfântul Vasile cel Mare

Pe 1 ianuarie, fetele nemăritate împletesc crenguţe de măr, pe care atârnă busuioc, o batistă, o pară argintată, un şir de mărgele şi un inel. Apoi ascund aceste crenguţe afară. În tradiţia populară se spune că, dacă a doua zi găsesc aceste împletituri acoperite cu brumă, se vor mărita cu un om bogat. În caz contrar, se vor căsători cu un om sărac.

Tot de Sfântul Vasile cel Mare, fetele nemăritate se duc în grajd sau în cocină, lovesc vaca sau porcul cu piciorul şi spun „anul acesta“ sau „anul viitor“. Dacă porcul guiţă, ori vaca se mişcă de la prima strigare, fata se va mărita în următoarele luni. În cazul în care se mişcă la vreuna din următoarele strigări, domnişoara se va căsători peste unul sau peste doi ani.

Articolul continuă după reclamă

Prima persoană care trebuie să-ţi intre în casă în ziua de Sfântul Vasile trebuie să fie un bărbat. Bătrânii spun că anul îţi va fi bogat sau sărac, în funcţie de situaţia materială a acestui musafir.

În ziua de Sfântul Vasile cel Mare e bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac, ca să ai noroc tot anul. Acelaşi lucru e valabil şi dacă îţi ţiuie urechea stângă.

Dacă, în ziua de Sfântul Vasile cel Mare, după ce te speli pe faţă, te ştergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau de argint, vei fi curat şi sănătos în tot anul.

Totodată, dacă dormi de Sfântul Vasile cel Mare, rişti să fii leneş tot anul.

Aproape 600.000 de români, în majoritate bărbaţi, îşi sărbătoresc onomastica pe 1 ianuarie, cu ocazia Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

Viaţa Sf. Vasile cel Mare, cel mai puternic dezlegător de duhuri rele

În tradiţia românilor, Anul Nou, întâmpinat, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, se mai numeşte Revelion sau Seara Sfântului Vasile. Se spune că în noaptea de Sf. Vasile cerul se deschide de trei ori pentru câte o clipă.

Potrivit părintelui, Sfântul Vasile a devenit cel mai bogat între oameni la vârsta de 12 ani, moştenind averea familiei. O atenţie deosebită a acordat Sf. Vasile păturii sărace şi celor oprimaţi, iniţiind nenumărate acte de caritate.

Este primul ierarh care întemeiază, pe lângă biserici, aziluri şi spitale pentru săraci, leprozerie şi un aşezământ pentru recuperarea prostituatelor.

Sfântul Vasile cel Mare a trăit în secolul al IV-lea şi provenea dintr-o familie creştină deosebită: sora, Macrina, şi fratele său, Grigore din Nyssa, au devenit, de asemenea, sfinţi. Sf. Vasile a urmat şcoli în Cezareea, Bizanţ şi Atena, remarcându-se de tânăr prin profunde cunoştinţe în filosofie, astronomie, geometrie, medicină şi retorică.

Scrierile sale strălucite pun bazele vieţii monahale sistematice, Sf. Vasile fiind considerat părintele monahismului oriental.

Moliftele Sf. Vasile, considerată una dintre cele mai puternice slujbe de dezlegare, sunt citite în cazul demonizaţilor sau în particular a celor care au nevoie de aceste rugăciuni.

În iunie 370, Sfântul Vasile a ajuns episcop al Cezareii. El a depus un efort enorm în organizarea Bisericii, a luptat pentru drepturile clerului, punând mare accent pe temeinica pregătire canonică şi spirituală a preoţilor. Între scrierile sale de mare importanţă teologică, la loc de cinste este Liturghia "Sf. Vasile cel Mare".

Sf. Vasile a murit în anul 379, când încă nu împlinise 50 de ani, iar la înmormântarea să au participat mulţime de creştini şi păgâni, dovadă a marii sale popularităţi, a mai spus părintele Ciprian Apetrei.

Sf. Vasile e unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari şi e considerat păzitor de duhuri rele, cu mare putere asupra dracilor.

În tradiţia populară, Sfântul Vasile apare şi ca "mare beţiv", care stă călare pe poloboc, iar de ziua lui se fac petreceri şi chefuri. De altfel, el s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, iar Domnul i-a dat cea dintâi zi, cea a Anului Nou.

Fericit, Sfântul Vasile a luat un clopoţel şi i-a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune. De aceea, de Sfântul Vasile există obiceiul de a ura.

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Tradiții și obiceiuri de 1 ianuarie - Sfântul Vasile. Fetele nemăritate împletesc crenguţe