Antena Meniu Search
x

Tragedie în familia unui preot din Făgăraș. Fetița sa de 8 ani a murit, după ce s-ar fi izbit într-un utilaj agricol cu bicicleta

Un copil care se afla pe o bicicletă a lovit un utilaj agricol, iar în urma impactului minorul a decedat. Victima avea opt ani și șapte luni. Accidentul s-a produs în localitatea Ohaba din județul Brașov. Potrivit unui mesaj publicat pe Facebook ar fi vorba de fiica preotului Ciobotaru.

de Redactia Observator

la 27.04.2021, 09:12

Familia preotului Ciobotaru din Ohaba
Familia preotului Ciobotaru din Ohaba - Facebook
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Potrivit IPJ Brașov, fata s-a accidentat în timp ce se deplasa pe bicicletă. Ea a lovit un utilaj agricol parcat pe o stradă a localității Ohaba. Victima a fost transportată la spital, dar echipa medicală a declarat decesul acesteia.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările în care a avut loc incidentul.

Fetița, pe numele său Elisabeta, era fiica preotului Ciobotaru din localitatea Ohaba. Apropiații preotului au lansat un apel, pe Facebook, pentru a ajuta familia îndurerată. 

"Mare încercare pentru familia părintelui Ciobotaru din Ohaba, Făgăraș. Astăzi, Elisabeta, fetița de 8 ani, a plecat la Domnul în urma unui stupid accident. Dumnezeu să-i întărească și să-i mângâie!

Fotografia aceasta a fost făcută în urmă cu o lună de zile, când au venit cu toții special la Cristian ca să îmi aducă bani pentru campania Asociației Sfânta Maria ”Îmbracă un copil de Paști” din Africa. Am fost atât de impresionată atunci de oamenii aceștia, care în ciuda greutăților cu care cresc 10  copii, au ținut neapărat să doneze pentru zece copilași africani din lista noastră.

Am insistat atunci să mai taie câțiva copii de pe listă iar doamna preoteasă mi-a zis, ”Lasă că celor de acolo le este mult mai greu decât nouă”. Acum lor le este cel mai greu așa că trimiteți-le un gând bun sau o încurajare, contează. Elisabeta este prima din stânga".

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri sociale » Tragedie în familia unui preot din Făgăraș. Fetița sa de 8 ani a murit, după ce s-ar fi izbit într-un utilaj agricol cu bicicleta