Trei fete de 20 de ani au ars de vii într-un restaurant
Trei fete de 20 de ani au ars de vii în restaurantul lui, iar el a vrut să-şi cumpere libertatea cu 22 de mii de euro şi mobilă de 6 mii. George Karam, patronul libanez al restaurantului din Constanţa care a ars anul trecut din temelii, a fost prins când dădea mită pentru un procuror
Trei fete de 20 de ani au ars de vii în restaurantul lui, iar el a vrut să-şi cumpere libertatea cu 22 de mii de euro şi mobilă de 6 mii. George Karam, patronul libanez al restaurantului din Constanţa care a ars anul trecut din temelii, a fost prins când dădea mită pentru un procuror.
Intermediar i-a fost un poliţist, care a fost şi arestat. Gestul a şocat familiile care încă îşi plâng copiii. Trei mame sunt hotărâte să-i ţină piept patronului în instanţă până când se va afla adevărul.
George Karam. Patronul restaurantului Beirut din Constanţa în care au ars de vii, acum un an, trei tinere. O cântăreaţă şi două dansatoare. Angajatele lui. Nicoleta şi colegele ei lucrau la negru în restaurantul fără autorizaţie. Incendiul a izbucnit în bucătăria de la parter şi a înghiţit în câteva minute şi etajul, pe care patronul îl ridicase ilegal.
De la un procuror, George Karam a vrut să-şi cumpere nevinovăţia. Şi să-şi spele dosarul. A găsit şi intermediarul - un poliţist de la garda de coastă din Constanţa. Cicerone Dincă are o avere considerabilă: 3 apartamente şi o casă, terenuri forestiere, bani din chirii şi bijuterii de mii de euro.
După tragedie, patronul restaurantului a fost amendat cu 80 de mii de lei pentru că le-ar fi angajat pe fete fără acte. Mai este acuzat şi că a modificat structura restaurantului, fără autorizaţii. Iar construcţia făcută la întâmplare a cedat prea repede, sub flăcări şi a ucis trei oameni. Mamele care şi-au pierdut copiii se vor bate cu el în instanţă pentru adevăr.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰