Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Trei gropari români angajați în Italia furau dinți DE AUR de la morți

Ca să se îmbogăţească rapid, uşor şi fără riscuri, o bandă de hoţi îşi alegea victimele în cimitir. Dezgropau morţii şi le furau toate obiectele de preţ. Cei 3 hoţi, gropari de meserie, căutau în special proteze sau implanturi dentare din aur, apoi se duceau cu prada la casele de amanet.

de Redactia Observator

la 01.02.2014 , 20:16

Aşa au strâns peste 20 de mii de euro în câteva luni. Li s-a înfundat însă când cei de la casele de amanet au alertat Poliţia din Trieste, unde operau cei 3 români.

Imaginile filmate de anchetatori arată, pas cu pas, modul în care operau cei 3 bărbaţi.

Luau de pe cadavre toate obiectele de valoare, inclusiv dinţii din aur.

Vezi și

Fără nicio tresărire. Cu mare grijă puneau prada în pungi special pregătite. Românii lucrau relaxaţi, mai ales pentru că aveau acoperirea ideală pentru jafurile lor macabre.

Erau angajaţi la o firmă de pompe funebre din Trieste. Aşa aveau acces la trupurile neînsufleţite şi aflau repede şi exact câţi bani. face fiecare victimă.

În urma flagrantului s-a ajuns la arestarea unui român şi la precheziţionarea celorlalţi doi, şi aceştia anchetaţi.

Principalul suspect în acest caz este Gheorghe Buţătoaie, de 40 de ani. El coordona jafurile, cred anchetatorii. Apoi, împreună cu complicii lui, alţi doi români de 39 şi 30 de ani, ducea podoabele şi implanturile dentare la casa de amanet. În doar 4 luni jefuitorii de cadavre obţinuseră bani frumoşi.

Tocmai colaborarea dintre poliţişti şi angajaţii caselor de amanet a dus la prinderea hoţilor. Gheorghe Buţătoaie rămâne în arest preventiv, iar complicii lui sunt cercetaţi în libertate.

Cu toţii au rămas şi fără bani, şi fără loc de muncă. Patronul firmei de pompe funebre unde erau angajaţi i-a dat pe toţi afară.

sursa foto home: descopera.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Trei gropari români angajați în Italia furau dinți DE AUR de la morți