Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Turism extrem pe mii de euro

Zbor cu parapanta, rafting, canioning. Asta aleg să facă în vacanţă tot mai turişti români. S-au săturat de clasicele 'all inclusive' şi sunt în căutare de senzaţii tari.

de Redactia Observator

la 15.03.2014 , 20:28

Au renunţat la hotelurile luxoase şi dorm în peşteri sau cu cortul direct creierii munţilor. Alţii plătesc mii de euro să vâneze animale sălbatice dintre cele mai periculoase.

El Camino del ray este cea mai periculoasă potecă din lume, dar asta nu-i împiedică pe pasionaţii de senzaţii tari să o traverseze ori de câte ori au ocazia. Se numeşte El Camino del Ray. În traducere, Drumul Regelui. O potecă îngustă de doar un metru şi jumătate, aflată la o altitudine de sută de metri în zona Malaga din Sudul Spaniei.

Şi Noua Zeelandă,Columbia sau Venezuela sunt destinaţiile tot mai căutate de românii dornici de aventură. Care s-au plictisit de concediile clasice şi caută senzaţii tari.

Vezi și

Adrenalina nu-i deloc ieftină. Un astfel de pachet în Venezuela costă 3000 de euro. Agenţiile de turism nu duc deloc lipsă de clienţi.

Turiştii curajoşi care se încumetă să plece în astfel de vacanţe extreme nu o o pot face oricum. Pe lângă bani mulţi în cont au nevoie şi de o pregătire specială.

Mii de oferte de vacanţe la preţuri promoţionale pot fi găsite la târgul de turism de la Romexpo, deschis în acest week-end în Capitală.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Turism extrem pe mii de euro